Teodor Meleşcanu: Nu demisionez. Am o preocupare majoră şi caut soluţia
Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat luni că nu a demisionat din funcţie, menţionând că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial, dar a menţionat că va tranşa această problemă în plenul Senatului, urmând să se găsească cea mai bună soluţie pentru a nu bloca activitatea Parlamentului.
"Nu am depus nicio demisie, nu am delegat. Vom avea astăzi o şedinţă în plen a Senatului şi eu sunt convins că vom găsi cea mai bună modalitate pentru a nu bloca sesiunea Parlamentului, ci, dimpotrivă, pentru a o face să lucreze cât mai bine", a precizat Meleşcanu, după şedinţa Biroului permanent.
El a adăugat că, până la publicarea în MO a deciziei CCR şi a motivării, îşi va îndeplini toate prerogativele de preşedinte al Senatului.
"Până la publicarea în MO a deciziei şi a motivării există toate prerogativele pe care încerc să le exercit cât mai bine. În acelaşi timp, am o preocupare care este majoră şi care se referă la faptul că nu aş dori ca începerea acestei sesiuni să fie dedicată unor bătălii politice sau personale pentru preşedinţia Senatului şi voi căuta să găsesc soluţia cea mai bună pentru a depăşi această chestiune", a susţinut Meleşcanu, potrivit Agerpres.
În ce priveşte posibilitatea ca Titus Corlăţean să ocupe interimar funcţia de preşedinte al Senatului, Meleşcanu a spus că "nu e nicio problemă dacă aceasta este o soluţie care e acceptată cât mai larg".
"Nu e nicio problemă dacă aceasta este o soluţie care e acceptată cât mai larg. La nivelul preşedintelui Senatului, alegerea este pentru un an, nu candidez, sunt un om care nu e foarte preocupat de funcţii, ceea ce-mi doresc este să contribui la funcţionarea cât mai bună Senatului în actualele condiţii", a subliniat Teodor Meleşcanu.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News