Live

Tăriceanu: CCR să spună dacă întrebările acestui referendum inutil sunt constituţionale

Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a scris, joi seară, pe Facebook, că întrebările anunţate de preşedintele Klaus Iohannis pentru referendumul din 26 mai „ne-au băgat pe toţi într-o ceaţă şi mai adâncă” şi că ar trebui să stabilească Curtea Constituţională dacă acestea sunt constituţionale.

Șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a scris, joi seară, pe Facebook, că este de acord cu preşedintele Klaus Iohannis: „Da, dragi români, domul Iohannis are dreptate! Constituţia României trebuie modificată! Trebuie modificată în asemenea fel încât un Preşedinte al Republicii, care noaptea visează nişte întrebări fără subiect şi predicat pentru un referendum inutil să nu mai poată să pună în practică, pe banii şi munca românilor, orice fantezie!”.

Tăriceanu că trebuie modificată Consituţia „în asemenea fel încât să existe un filtru între fanteziile unui Preşedinte şi punerea lor în practică.”

„Cred că este necesar ca cea mai înaltă instanţă din România, Curtea Constituţională, să spună dacă întrebările acestui referendum inutil sunt constituţionale, dacă ele nu încalcă drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului sau dacă nu au decât un scop electoral. Întrebările dlui Iohannis ne-au băgat pe toţi într-o ceaţă şi mai adâncă! Înţelegem din ele că dl Iohannis nu are nicio problemă cu graţierea unui criminal sau violator, dar este ferm convins să ţină la beci pe cel care a comis o faptă de corupţie! Înţelegem, de asemenea, că dl Iohannis vrea ca oricine să poată contesta ordonanţele Guvernului la Curtea Constituţională! Când s-a gândit la oricine, a avut în vedere Bundestagul, Duma sau primarul din Fierbinţi?”, a mai scris Tăriceanu.

Acesta susţine că referendumul este „o ruşine”.

„De fapt, întrebarea acestui referendum este alta: sunteţi de acord ca un preşedinte care nu este capabil să pună corect o întrebare în limba română să poată candida la o funcţie publică în statul român?”, a mai scris Călin PopescuTăriceanu pe Facebook.

Conform decretului pentru organizare referendumului, poporul român este chemat să îşi exprime voinţa cu privire la următoarele probleme de interes naţional: "1. interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; 2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe".

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU cu privire la următoarele întrebări:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Partenerii noștri