Live

Tabletele nu pot fi folosite la alegerile prezidențiale. STS: Sunt sigilate în ancheta Comisiei parlamentare

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Prim-adjunctul STS, Ionel-Sorin Bălan a afirmat, marți, că în prezent, tabletele destinate introducerii datelor votanților în secție sunt sigilate și nu pot fi folosite, fiind obiectul anchetei Comisiei parlamentare. STS încearcă să facă disponibile sistemele informatice până la prezidențiale.

Întrebat daccă membrii comisiei parlamentare au verificat datele din tabletele ce vor fi folosite la vot, prim-adjunctul STS, Generalul Ionel-Sorin Bălan a răspuns: „Exact așa am rugat și comisia să aibă amabilitatea sa de a înțelege că timpul se scurge, noi nu am accesat terminalele, tabletele respective pentru că avem o solicitare foarte clară din partea comisiei de anchetă, de asemenea și sistemele informatice sunt sigilate, ca atare în momentul de față nu putem să lucrăm pe aceste sisteme. Este necesar ca în perioada următoare să se ia o decizie și aceste sisteme să poată fi folosite”.

Acesta a mai precizat că decizia de a da în folosință tabletele o poate lua doar Comisia de anchetă și că un termen rezonabil pentru acest lucru ar fi maxim trei luni.

„Un timp rezonabil este trei luni, dar nu mai sunt trei luni, o să încercăm și o să reușim să facem disponibile sistemele informatice și în perioada aceasta (...) Nu se pune problema de a nu le îndeplini pentru că eu cunosc foarte bine capabilitățile și capacitățile personalului pe care îl conduc”, a mai completat acesta, potrivit Mediafax, la finele Comisiei de anchetă din parlament pentru fraudarea alegerilor din 26 mai.

Directorul INS, despre alegerile din 26 mai: Au existat inadvertențe în centralizarea voturilor, dar rezultatul nu a fost afectat

Tot astăzi a fost audiat în comisia de anchetă directorul Institutului Național de Statistică (INS) Tudorel Andrei. Acesta a declarat că au existat inadvertențe în centralizarea voturilor, însă acestea nu au afectat în niciun fel rezultatul final al alegerilor.

Înaintea vacanței parlamentare, Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o pe fostul ministru de Interne Carmen Dan. Ea a declarat că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

Săptămâna viitoare ar urma să fie audiați de Comisie și fosta conducere a Autorității Electorale Permanente.

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 este condusă de deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„SIE avea informații din 2023 despre influența Rusiei”, spune vicepreședintele Comisiei pentru control, după întâlnirea cu Vlase

Cine a dat de fapt în judecată Administrația Prezidențială, SRI, SIE, MAI și STS pentru desecretizarea documentelor CSAT

SRI: Activitatea conturilor de TikTok în campania lui Călin Georgescu, coordonată de un actor statal. Ce bani a cheltuit

Raportul STS privind primul tur al prezidențialelor: au existat atacuri cibernetice, datele privind votul nu au fost afectate

Partenerii noștri