Suspiciuni de blat USR-PSD. Culisele votului pentru numirea lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ
Votul de marți din plenul Parlamentului a împărțit două sinecuri politice, pe viață, la vârful Consiliului Legislativ. Președinte al Consiliului ar urma să fie Florin Iordache, deputat PSD și fost ministru al Justiției, iar subalternul acestuia, senatorul USR, George Dircă, șef de secție pentru evidența legislației. La vot, candidatul USR a fost susținut masiv de parlamentarii PSD, în timp ce Florin Iordache a primit voturi și de la partidele care, teoretic, îl susțineau pe contracandidatul său. Augustin Zegrean candidatul propus de PNL, a fost votat doar de 41 de parlamentari.
Surse din PSD susțin că a existat o înțelegere cu USR pentru suținerea senatorului George Dircă la șefia secției din Consiliul Legislativ. În schimbul voturilor date de PSD candidatului USR, parlamentarii lui Dan Barna ar fi trebuit să nu voteze candidatul propus de PNL, pe Augustin Zegrean.
Deși votul a fost secret, calculele arată că Florin Iordache a obținut 168 de voturi de la PSD-Pro România-ALDE și alte 17 voturi de la celelalte partide. Pe Augustin Zegrean l-au votat doar 41 de parlamentari în condițiile în care PNL și USR au avut 61 de voturi, iar liberalii susțin că parlamentarii partidului au votat toți cu Zegrean.
Rezultatul a fost următorul, potrivit unor surse politice: Din cele 240 de voturi, Augustin Zegrean a primit doar 41 de voturi, fiind votat practic doar de grupul PNL, nu şi de USR. În schimb, Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, deci cu 17 mai mult decât ar fi strâns PSD, ALDE şi ProRomânia la un loc. Al treilea candidat, Ionuţ Mazîlu, a primit 2 voturi, în timp ce alte 12 voturi au fost anulate.
De partea cealaltă, pentru șefia secției pentru evidența legislației, senatorul USR, George Dircă a fost votat de 174 de parlamentari și nu ar fi putut ajunge în Consiliul Legislativ fără votul masiv al parlamentarilor PSD. Rodica Penescu a obţinut doar 4, Andrei Ciochiou - 13 şi 49 de voturi au fost anulate.
De aici și acuzațiile de blat, după ce PSD și USR și-au răsplătit cu funcții pe viață doi parlamentari care nu ar mai fi obținut un nou mandat.
După vot, surse din conducerea USR au declarat pentru Digi24.ro că George Dircă și-ar fi aranjat singur o întelegere cu PSD, iar liderii partidului s-au chinuit să le răspundă nemulțumiților care acuzau un blat cu PSD.
„USR nu l-ar vota în vecii vecilor pe Florin Iordache nici la șefia unei scări de bloc. Afirmațiile acestea despre noi, care ne-am luptat ani de zile cu Iordache și Nicolicea, sunt ridicole. De altfel, Iordache a câștigat votul decisiv (185 din 240), deci în acest scenariu conspiraționist la adresa USR, nu se înțelege de ce i-ar fi trebuit cele 21 ale noastre. Din calculul voturilor pentru dl. Zegrean, adică 41, și cel al prezenței USR, ar rezulta că nu toți parlamentarii PNL și-au votat propriul candidat.”, a scris deputatul USR, Cătălin Drulă.
USR a dat vina pe PNL, în timp ce PNL acuză USR că l-a votat pe Florin Iordache.
„După cum arată rezultatele, nu există altă variantă, dacă ne uităm la voturile obținute de Iordache și de candidatul USR, altă concluzie nu se poate trage”, a declarat, miercuri, președintele PNL, Ludovic Orban.
Consiliul Legislativ este o instituţie importantă pentru procesul legislativ. Angajaţii de aici avizează toate legile depuse la Parlament astfel încât să reglementările să nu se suprapună, să nu contrazică prevederi din alte legi sau să nu intre în contradicţie cu Constituţia.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News