Live

Tabăra anti-Cîțu a convocat Consiliul Național pentru duminică. Sunt 39 de organizații care cer schimbarea președintelui PNL

Data actualizării: Data publicării:
În acest moment, alături de Cîțu ar mai fi doar câteva organizații. Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Într-o ședință a Biroului Executiv Național convocată vineri de tabără anti-Cîțu, 42 de lideri PNL au decis organizarea unui Consiliu Național duminică unde va fi stabilită data Congersului extraordinar pentru schimbarea lui Florin Cîțu.

ACTUALIZARE 14:30 În ședința BEX de vineri, liderii care îi cer lui Cîțu să plece din funcție au luat act de solicitarea a 39 de organizații județene pentru convocarea Consiliului Național. Astfel, în ședința BEX a fost stabilită data de 3 aprilie și numărul delegaților. Ulterior, congresul extraordinar ar urma să fie programat săptămâna viitoare, pe 10 aprilie. La ședință BEX de vineri nu au participat Florin Cîțu și secretarul general al partidului Dan Vîlceanu. În timpul ședinței prin videoconferință, Florin Cîțu a ieșit la declarații și a spus că o ședința a Biroului Executiv Național a fost convocată statutar pentru sâmbătă, la ora 12.

Într-un comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Stroe, este anunțată convocarea Consiliului Național pentru duminică, ora 12:00, la Parlament.

„Biroul Executiv al Partidului Național Liberal, întrunit în ședința din 1 aprilie 2022, a luat la cunoștință de convocarea Consiliului Național în ședință extraordinară, la solicitarea unui număr de 39 de președinți ai Birourilor Politice Județene, în conformitate cu prevederile statutare.

Ședința Consiliului Național va avea loc în data de 3 aprilie, ora 12:00, la București, la Palatul Parlamentului.

Biroul Executiv, la care au luat parte 42 de membri, a stabilit în unanimitate detaliile organizatorice, numărul de delegați și norma de reprezentare pentru desfășurarea Consiliului Național.

Majoritatea membrilor Biroului Executiv și a președinților Birourilor Politice Județene apreciază că Partidul Național Liberal are nevoie de un management politic mai eficient în relația cu organizațiile teritoriale. Scopul organizațiilor județene este optimizarea coordonării și îndeplinirea programului de guvernare asumat de PNL, cu un premier din partea PNL.

Necesitatea unei schimbări se impune și datorită contextului geostrategic, existând situații când o decizie administrativă are nevoie de o susținere politică rapidă.

O situație de criză impune măsuri de criză, așa cum a fost nevoie ca România să aibă o majoritate parlamentară solidă, care să consolideze abordările responsabile și să prevină riscul unei crize politice artificiale.

Pe ordinea de zi a Consiliului Național se va afla convocarea și organizarea Congresului Extraordinar al PNL”, se arată în comunicatul de presă.


Știrea inițială

Vineri dimineață, Dan Vîlceanu spunea că nu a primit documente oficiale pentru convocarea unei şedinţe a Biroului Politic Naţional sau a Biroului Executiv al partidului. 

Ședința Biroului Executiv Național este primul pas statutar pentru convocarea Congresului la care Florin Cîțu ar urma să fie schimbat din funcție cu Nicolae Ciucă. Zeci de organizații din teritoriu au luat deja decizii la nivelul conducerilor de a solicita convocarea Congresului.

Joi seara, într-o discuție cu prim-vicepreședinții partidului, Florin Cîțu ar fi refuzat să demisioneze. Aceștia l-au avertizat că dacă nu va demisiona, va fi schimbat din funcție și va pierde și șefia Senatului.

„Da, v-am spus, am avut o discuţie în care asta i s-a cerut, în caz contrar urmând a fi demarată o procedură pe care nu am văzut-o, nu există niciun document. (...) Preşedintele PNL a spus 'ok, oamenii au auzit partea voastră de adevăr, trebuie să audă şi partea mea de adevăr'. Şi a cerut o explicaţie să i se spună care sunt nemulţumirile şi una dintre nemulţumiri a fost aceea că nu a fost început programul 'Anghel Saligny', de exemplu, lucru pe care nu are cum să-l gestioneze preşedintele PNL, pentru că acel program este la Guvern. Sunt responsabili de programul 'Anghel Saligny' Ministerul Dezvoltării şi premierul, nu e responsabil partidul sau vreun partid”, a declarat vineri secretarul general al partidului Dan Vîlceanu, un apropiat a lui Florin Cîțu.

În acest moment, alături de Cîțu ar mai fi doar câteva organizații.

Potrivit statutului, Congresul este convocat de Consiliul Național, liderii care vor schimbarea lui Cîțu intenționând să convoace ședința Consiliului Național pentru duminică, urmând ca săptămâna viitoare, pe 10 aprilie, să fie programat Congresul extraordinar.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri