Șeful AEP: Nu au fost fraude la alegerile europarlamentare și referendumul din 26 mai
Un reprezentant al Puterii acceptă, la o lună de la alegeri, că nu au fost fraude la votul din 26 mai. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, spune ca procesele verbale demonstrează inexistenţa fraudelor.
Şeful AEP mai precizează că sistemul electronic a prevenit votul multiplu.
Declarația vine după ce Mihai Fifor, purtătorul de cuvânt al PSD, declara săptămână trecută că în PSD-ALDE se discută despre înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul la alegerile europarlamentare. Argumentul lui Fifor: informaţii apărute în spaţiul public conform cărora votul ar fi fost fraudat.
„Nu am constat, cel putin la nivelul Biroului Electoral Central pentru europarlamentare nu s-a constatat nicio modificare pe voturile valabil exprimate astfel încât să influențeze procesul de validare al alegerilor pentru Parlamentul European și nici la referendumul consultativ convocat de către președintele României nu a fost depistată o astfel de soluție de modificare a cifrelor buletinelor aflate în urnă. La finalizarea procesului electoral s-a constatat că nu a fost o fraudă electorală”, a spus Florin Mituleţu-Buică.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News