Live

Cătălin Rădulescu și alți trei parlamentari au fost excluși din PSD pentru că au lipsit la moțiune. Carmen Dan a scăpat de sancțiune

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Social democrații s-au reunit marți într-o ședință convocată de președintele Marcel Ciolacu, la o zi după eșecul în Parlament al moțiunii de cenzură. 

ACTUALIZARE 17:40: Conducerea partidului a decis excluderea din PSD a celor patru parlamentari care au absentat luni din Parlament de la moțiunea de cenzură. Este vorba de deputații Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și de senatorul Roxana Pațurcă. Au votat doar doi lideri împotriva excluderii: Dumitru Buzatu și Ionel Arsene. Carmen Dan a scăpat de sancțiune, urmând ca situația sa să fie analizată, după ce aceasta a susținut că se află în izolare după ce mama sa a fost confirmată cu coronavirus.


Știrea inițială

Ședința Comitetului Politic Național a fost convocată pentru ora 17:00, la sediul PSD din Kiseleff.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni, după eșecul moțiunii de cenzură care nici măcar nu a mai fost supusă la vot, că va propune excluderea din partid a celor cinci parlamentari care au lipsit. Este vorba de Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și Roxana Pațurcă.

Citește și Deputat amenințat cu excluderea din PSD: „E mai uşor să cadă nişte capete mărunte, decât să-şi asume responsabilitatea eşecului”

Carmen Dan și Adrian Todor susțin că au fost în izolare, după ce au avut contact cu persoane infectate cu coronavirus, în timp ce deputatul Cătălin Rădulescu susține că a avut probleme de sănătate și nu a putut participa la ședința din Parlament.

Citește și Marcel Ciolacu: Dl. Rădulescu mi-a scris că are splina și ficatul un pic mărite. Cătălin Rădulescu: Am vărsat sânge

„Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Domnul Potor, domnul Rădulescu și doamna Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei. Nu e niciunul bolnav”, a declarat luni, Marcel Ciolacu.

Deputatul Dan Ciocan a fost deja exclus de organizația municipală PSD Caracal. Deputatul ar fi în conflict cu secretarul general al partidului, Paul Stănescu, de care a fost apropiat în trecut când a prins loc pe listele PSD.

Ce se întâmplă cu moțiunea de cenzură

Un alt subiect pe care îl vor discuta social democrații este legat de acțiunile viitoare ale partidului. PSD trebuie să stabilească dacă abandonează moțiunea care nu a mai fost supusă luni la vot sau dacă vor depune o nouă moțiune de cenzură în sesiunea parlamentară care a început marți.

„Sunt discuţii, pentru că deja s-a terminat o sesiune extraordinară, intrăm în sesiune ordinară, avem dreptul constituţional de a depune o moţiune de cenzură sau de a vota această moţiune”, a declarat luni, Marcel Ciolacu.

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a dat însă de înțeles că moțiunea actuală va fi abandonată pentru a nu ridică probleme de constituționalitate, urmând să se decidă dacă va fi depusă o nouă moțiune.

„Tocmai ce am depășit o zi în care nu s-a reușit dezbaterea moțiunii. Cred că despre a discuta de o nouă moțiune este mult prea devreme. Avem această moțiune depusă în sesiune extraordinară, sesiune care se încheie astăzi. Sesiunea ordinară va începe mâine, nu găsesc oportun ca această moțiune să fie dezbătută într-o altă sesiune”, a spus Simonis.

O altă variantă luată în calcul de social democrați este să aștepte decizia CCR pe actuala moțiune, procedură contestată de Guvern la Curte.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Partenerii noștri