Scenariile posibile după eșecul negocierilor PNL-USR PLUS-UDMR. Ce variante are Klaus Iohannis
După eșecul negocierior de la sfârșitul săptămânii pentru formarea unei coaliții de centru-dreapta, partidele care au intrat în Parlament merg să discute cu președintele Klaus Iohannis. La consultările de la Palatul Cotroceni, liderii PNL și USR PLUS așteaptă un semn de la președinte pentru deblocarea negocierilor. La finalul consultărilor, care încep la ora 11, este de așteptat ca președintele Klaus Iohannis să susțină o declarație de presă.
După două zile de negocieri liderii PNL, USR PLUS și UDMR nu au reușit să treacă de primul punct al discuțiilor: împărțirea celor trei funcții de la vârful statului. USR PLUS insistă ca funcția de președinte al Camerei Deputaților să îi revină lui Dan Barna, în timp ce PNL vrea șefia camerei pentru Ludovic Orban.
Din cauza eșecului de la negocieri, USR PLUS merge la Cotroceni cu propria propunere de premier – Dacian Cioloș. Surse din partid susțin că acesta este dispus să renunțe la mandatul de europarlamentar de la Bruxelles și să preia șefia Guvernului: „Are bagajele făcute”, spun sursele citate.
Însă, mai degrabă cei din USR PLUS vor să forțeze mâna liberalilor pentru a-i convinge pe aceștia că fără să renunțe la șefia Camerei Deptaților nu va exista o coaliție de guvernare.
În discuțiile de duminică, liberalii au susținut că este nevoie de responsabilitate pentru a forma un guvern înainte de finalul anului, dar USR PLUS nu a dat înapoi de la împărțirea în mod egal a celor 3 funcții. „Nu pot să își aleagă ei două funcții din trei”, susțin surse participante la negocieri.
Liderii celor trei partide spun însă că „sunt șanse mici” ca până la momentul constituirii noului Parlament, pe 21 decembrie, să nu existe o coaliție de centru-dreapta formată din PNL, USR PLUS și UDMR.
Totuși, nu este exclus ca PNL să forțeze un guvern minoritar în Parlament, chiar dacă, la cum arată calculele după împărțirea mandatelor, fără voturile USR PLUS, învestirea Guvernului pare o misiune imposibilă.
În același timp, PSD susține că ar vrea să guverneze. Partidul merge la consultări cu Alexandru Rafila propunere de premier. În Parlament, PSD ar avea nevoie de voturile celor din AUR și de voturile UDMR pentru a reuși să treacă un guvern, iar Klaus Iohannis nu pare dispus să încredințeze mandatul PSD-ului.
Cum arată împărțirea mandatelor în Parlament
Din acest an, numărul mandatelor de parlamentar a crescut de la 465 la 466 după ce în Parlament au intrat 18 parlamentari ai minorităților naționale, în loc de 17. Astfel, majoritatea necesară pentru învestirea unui guvern este de 234.
Împărțirea mandatelor arată în felul următor:
- PSD – 157 de parlamentari;
- PNL – 134 de parlamentari;
- USR PLUS- 80 de parlamentari;
- AUR- 47 de parlamentari;
- UDMR – 30 de parlamentari;
- Minorități – 18 parlamentari;
La Camera Deputaților majoritatea necesară este de 165. Este numărul de voturi pe care trebuie, de exemplu, să îl strângă un candidat pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, dar și numărul necesar de voturi pentru adoptarea legilor organice.
Împărțirea mandatelor de deputat pe partide:
- PSD-110 deputați;
- PNL – 93 de deputați;
- USRPLUS- 55 de deputați;
- AUR – 33 de deputați;
- UDMR - 21 de deputați;
- Minorități – 18 deputați;
La Senat majoritate necesară este de 69 de senatori.
- PSD-47 de senatori
- PNL-41 de senatori
- USRPLUS -25 de senatori
- AUR -14 senatori
- UDMR – 9 senatori
Ce variante are Klaus Iohannis, după consultările de la Cotroceni
Primul partid invitat la consultările cu președintele Klaus Iohannis este Partidul Social Democrat, câștigătorul alegerilor din 6 decembrie. PSD merge la Cotroceni cu propunerea Alexandru Rafila – premier și îi cere lui Iohannis să îl desemneze pe acesta pentru a încerca formarea unui guvern minoritar sau de uniune națională.
PNL merge la consultări cu propunerea Florin Cîțu, variantă discutată deja de președintele Klaus Iohannis cu Ludovic Orban. Dacă Florin Cîțu va fi desemnat premier până la sfârșitul zilei, USR PLUS va revendica președinția Camerei Deputaților pentru Dan Barna.
USR PLUS îl va propune pe Dacian Cioloș și îi va transmite președintelui că PNL nu poate lua ambele funcții, și cea de premier și de președinte al Camerei Deputaților.
Reprezentanții AUR au anunțat că nu vor susține nicio variantă de guvern, însă vor merge la Cotroceni să îl propună pe Călin Georgescu premier. De asemenea, liderul AUR, George Simion, a avut vineri o discuție cu președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.
UDMR va susține formarea unei coaliții de guvernare pe baze echitabile între partidele de centru-dreapta.
Primul scenariu: Președintele amână desemnarea premierului
Președintele Klaus Iohannis ar putea constata, după consultările cu partidele, că nu există încă o coaliție care să poată forma o majoritate parlamentară și anunță că va desemna premierul după a doua rundă de consultări, programată la o dată ulterioară.
Președintele ar putea anunța numele viitorului premier abia după constituirea noului Parlament (21 decembrie) pentru a le mai oferi timp celor din PNL, USR PLUS și UDMR să constituie formal o coaliție de guvernare și să finalizeze negocierile.
Scenariul 2: Guvern PNL-USR PLUS-UDMR cu Florin Cîțu premier
Cel mai posibil scenariu rămâne cel în care cele trei partide reușesc constituirea unei coaliții de guvernare cu Florin Cîțu premier. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie deblocate negocierile și Ludovic Orban sau Dan Barna să renunțe la revendicarea șefiei Camerei Deputaților.
Președintele l-ar putea anunța pe Florin Cîțu premier desemnat după consultările de luni. În termen de 10 zile, acesta trebuie să vină în Parlament pentru votul de învestitură, perioadă în care continuă negocierile între PNL, USR PLUS și UDMR pentru funcțiile din Parlament și Guvern.
Scenariul 3: PNL forțează un guvern minoritar
Dacă discuțiile dintre cele trei partide nu vor fi deblocate, liberalii ar putea încerca constituirea unui guvern minoritar condus de Florin Cîțu.
În această variantă, Ludovic Orban ar trebui să negocieze în Parlament voturile necesare. În afară de voturile liberalilor, ar mai fi nevoie de cel puțin 100 de voturi. Președintele PNL s-ar putea baza pe aproximativ 30 de parlamentari de la AUR și PSD pe care ar putea să îi convingă să voteze guvernul, însă nu este suficient. Nici cele 30 de voturi ale UDMR nu i-ar asigura majoritatea necesară.
Dacă Guvernul Cîțu nu trece la vot în Parlament, președintele convoacă din nou partidele la consultări și procedura este reluată. Un astfel de scenariu poate duce la o criză politică majoră la finalul acestui an.
Scenariul 4: Guvernul Cîțu nu strânge o majoritate și Iohannis îl propune pe Nicolae Ciucă premier
Dacă Florin Cîțu nu reușește să strângă o majoritate parlamentară, președintele l-ar putea propune premier pe Nicolae Ciucă pentru a conduce un guvern minoritar.
Guvernul Ciucă este învestit de Parlament cu voturile PSD, care invocă necesitatea ca România să aibă un Guvern în plină criză sanitară. PSD poate primi una dintre cele două funcții de conducere din Parlament, în schimbul susținerii.
Scenariul 5: PSD primește mandatul și încearcă să strângă o majoritate pentru un guvern minoritar sau de uniune națională
Este un scenariu puțin probabil, ținând cont că președintele a spus în repetate rânduri că nu va desemna un premier de la PSD și că locul social democraților este în Opoziție.
Totuși, încercarea PSD de a învesti un guvern, cu puține șanse de reușită, ar câștiga timp pentru negocierile partidelor de dreapta, însă din nou s-ar ajunge într-o criză politică ce s-ar putea întinde până anul viitor, suprapusă peste criza sanitară, cu un guvern interimar.
Potrivit mandatelor repartizate după alegerile parlamentare, PSD are 157 de parlamentari, iar AUR are 47. În total, cele două partide ar strânge în Parlament 204 voturi, cu 30 de voturi mai puțin decât necesarul pentru învestirea unui guvern.
Cele 30 de voturi ar putea veni de la UDMR, însă maghiarii sunt în negocieri cu PNL și cu USR PLUS pentru constituirea unei majorități de centru-dreapta.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News