Scandal în Parlament. Opoziţia acuză PSD că a furat două voturi pentru legea care sporește puterea Poliției
Opoziţia acuză PSD că fură voturi în Parlament după ce proiectul de lege pentru sporirea atribuţiilor Poliţiei a fost adusă din nou în dezbaterea Comisiilor de Apărare şi Juridică reunite.
Parlamentarii din opoziţie acuză că PSD a furat două voturi pentru la votul pentru amânarea dezbaterii proiectului, cerută de deputatul PNL Ovidiu Raețchi.
Scandalul a început în momentul votului, când președintele Comisiei juridice, Nicușor Halici, a anunțat că sunt doar 19 voturi pentru amânare. Deputații PNL au început să țipe că sunt 21 de voturi, cei de la PSD au refuzat să recunoască acest lucru, iar liberalii au părăsit ședința, în semn de protest.
Opoziția a cerut ca legea să fie amânată pentru a solicita un punct de vedere de la CSAT, având în vedere că este vorba despre sporirea drepturilor polițiștilor.
„Hai să nu așteptăm să luam lumină de la Cotroceni”s-a opus Nicușor Halici de la PSD, președinte al Comisiei Juridice.
Raeţchi acuză că PSD „şi-a împins ilegal în Comisiile reunite Juridică şi de Apărare proiectul de lege Dragnea-Carmen Dan-Iordache pentru sporirea atribuţiilor Poliţiei (respinsă deja de CCR şi reîncălzită)” deşi se votase pentru amânarea ei la propunerea PNL”.
„Nu, nu s-a schimbat nimic în PSD după dispariţia lui Dragnea în penitenciar, vocaţia minciunii şi a hoţiei a rămas neschimbată”, a conchis Raeţchi pe Facebook.
Una dintre principalele modificări ale proiectului de lege le permite poliţiştilor să intre în locuinţe atunci când au suspiciuni că persoana din interior plănuieşte să comită o infracţiune sau este suspect de terorism. Până acum, agenţii aveau nevoie de mandat. Legea a fost declarată neconstituţională la sesizarea Preşedintelui Iohannis, însă a fost retrimisă în Parlament într-o formă aproape neschimbată.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News