Live

România va avea drept de contestație 4 luni în cazul Roșia Montană. Întreaga decizie va putea fi publicată doar cu acordul părților

Data publicării:
Sediul Băncii Mondiale de la Washington, care cuprinde Centrul internațional pentru reglementarea diferendelor cu privire la investiții (ICSID). Foto: Profimedia Images

Guvernul nu se va opune publicării hotărârii Curţii de arbitraj comercial internaţional (ICSID) de la Washington privind exploatarea minieră de la Roșia Montană, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Acesta a explicat că România va avea un interval de 4 luni în care va putea depune o contestație, după ce expiră cele 20 de zile în care fiecare dintre părţi trebui să comunice tribunalului arbitral ce parte din decizie poate să publice, conform Agerpres.

El a precizat, vineri, la Palatul Victoria, că, într-o primă fază, după ce hotărârea ICSID va fi pronunţată şi anunţată, Guvernul va semnala mass-media acest fapt şi va pune la dispoziţie comunicarea de pe site-ul instituţiei respective.

„Noi suntem în aşteptare (...) La ce ne aşteptăm în această seară la ceea ce, juridic, am înţeles că se numeşte un dispozitiv al deciziei, care constă în, foarte pe scurt, enunţul verdictului, enunţul deciziei, dar nu decizia în sine. (...)

Decizia în sine poate consta într-un document cu până la 1.000 de pagini. (...) Nu avem decât acest dispozitiv al deciziei în această noapte, dar părţilor aflate în litigiu, tribunalul, în timp util, adică aproape imediat, le va înmâna şi acele 1.000 de pagini care conţin decizia. Ele sunt sub secret, sub ultra confidenţialitate, conform standardelor instanţei de arbitraj, nu ale noastre. De ce - pentru că se intră după comunicarea acestui dispozitiv al deciziei într-un interval de 20 de zile în care oricare dintre părţile aflate în litigiu trebuie să comunice Curţii de arbitraj dacă are vreo obiecţie asupra vreunei informaţii din acele 1.000 de pagini, e metaforic 1.000 de pagini, nu ştim cât va avea (...)

Ce pot să vă spun, că Guvernul român este pregătit să comunice tribunalului de arbitraj când i se va cere opinia că nu avem nicio pretenţie să ţinem ceva la secret. Premierul a anunţat-o, deja, dar mai e o parte. Şi va trebui să aşteptăm ca în aceste 20 de zile să aflăm dacă cealaltă parte are vreo pretenţie ca decizia să fie publicată parţial”, a declarat Mihai Constantin.

Citește și: Ciolacu vrea referendum pe Roșia Montană: Să vedem dacă românii sunt de acord să începem exploatarea aurului

El a precizat că după acest interval de 20 de zile în care ICSID ia la cunoştinţă de opinia celor două părţi se face public „ceea ce ambele părţi au fost de acord să se facă public”.

„România nu va avea nicio pretenţie ca această decizie să fie în vreun fel necomunicată”, a spus Constantin.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că în perioada imediat următoare ministerul de Finanţe, laolaltă cu consultanţii juridici, va prezenta în cadrul Guvernului un memorandum prin care expune „eventuale soluţii sau detalii despre decizia ICSID”.

„Acel memorandum să sperăm că va putea fi comunicat şi vom vedea când va fi discutat. Evident, România are tot dreptul ca în aceste 20 de zile, pentru că la nivel de consultant juridic va cunoaşte conţinutul deciziei, să aibă discuţii cu cealaltă parte. (...) Acest aspect este foarte posibil să rămână sub o pălărie de confidenţialitate foarte strictă”, a declarat Constantin.

Ulterior, în scenariul în care prin hotărârea ICSID va fi impusă României plata unor despăgubiri, ţara noastră are posibilitatea de a contesta.

„Avem un interval de contestare, mi s-a spus că e vorba despre 4 luni după ce expiră cele 20 de zile în care fiecare dintre părţi trebui să comunice tribunalului arbitral ce parte din decizie poate să publice. Deci, 20 de zile, după care se mai scurg 4 luni în care putem contesta. După acest interval se activează procedura de executare silită pe teritoriul României”, a mai afirmat Constantin.

Interesul Guvernului actual este „să minimizeze” decizia ICSID ca impact bugetar, dar şi social pentru România în speţa Roşia Montană şi strategia de reacţie va fi implementată în funcţie de decizia pe care o va primi.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat joi, că în funcție de decizie se va formula strategia de negociere. De asemenea, a explicat că „există și varianta să nu plătim nimic, ci să se facă exploatarea”.

Valoarea despăgubirilor cerute în dosarul Roșia Montană s-ar putea ridica la 6,7 miliarde de dolari

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat, în urmă cu câteva zile, că valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, ar putea avea un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană.

Conform Gabriel Resources, din zăcământul de la Roşia Montană se pot extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Valoarea acestora era, în 2013, estimată la peste 16 miliarde de dolari. Controvesată este însă modalitatea de extragere a metalelor preţioase - cu ajutorul cianurilor. Organizaţiile ecologiste au susţinut că procedeul este dăunător pentru mediu, dar şi pentru locuitorii din zonă. În plus, acestea au atras atenţia că extinderea minei va distruge o parte a vechilor galerii romane, dar şi patru vârfuri montane.

Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi proteste proeuropene în Georgia. Mii de oameni au ieșit în stradă la Tbilisi, înainte de învestirea noului președinte contestat

Guvernul vrea să înființeze „Departamentul pentru eficiență guvernamentală”. Ținta: economisirea a 1% din PIB

Marii câștigători ai anului electoral 2024. Cine a înscris într-un an încheiat fără un nou președinte 

Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară

Partenerii noștri