Live

Reacția USR după anunțul că Nicolae Ciucă își depune mandatul: Soluția pentru ieșirea din criză este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR

Data actualizării: Data publicării:
Președintele USR, Dacian Cioloș. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

USR anunță că vrea la guvernare, considerând că refacerea coaliției cu PNL și UDMR este soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică. Formațiunea condusă de Dacian Cioloș dorește însă menținerea aceleiași structuri a guvernului care a existat până la declanșarea crizei.

Declarația vine la scurt timp după ce premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat că își va depune mandatul, iar PNL propune flexibilizarea mandatului, renunțând la ideea de guvern minoritar.  

„Biroul Național al USR a luat act de decizia PNL ca prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă să își depună mandatul de formare a unui guvern minoritar fără șanse de a fi votat de Parlamentul României. USR reiterează că soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR”, anunță USR într-un comunicat transmis luni seara.

Pentru ca guvernul să poată fi instalat cât mai rapid, USR susține menținerea aceleiași structuri a guvernului care a existat până la declanșarea crizei și spune că va propune stabilirea unui mecanism clar de luare a deciziilor, care să asigure un guvern stabil și o majoritate funcțională până în 2024.

Președintele PNL, Florin Cîțu, împreună cu Nicolae Ciucă, au anunțat luni seara că Biroul Executiv al partidului a decis ca premierul desemnat să-și depună mandatul, iar mandatul de negociere pentru formarea unui nou guvern să fie flexibilizat, pentru a găsi o „majoritate stabilă”.

Comunicatul USR:

„Biroul Național al USR a luat act de decizia PNL ca prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă să își depună mandatul de formare a unui guvern minoritar fără șanse de a fi votat de Parlamentul României.

USR reiterează că soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR. România are nevoie de un guvern cu o majoritate solidă în Parlament care să rezolve criza energetică și criza sanitară.

România are nevoie de un guvern care să respecte un program de reforme pentru modernizarea țării, cu un calendar clar și un buget cu alocări strategice agreate de la început.

USR susține menținerea aceleiași structuri a guvernului care a existat până la declanșarea crizei pentru ca guvernul să poată fi instalat cât mai rapid și va propune stabilirea unui mecanism clar de luare a deciziilor care să asigure un guvern stabil și o majoritate funcțională până în 2024. România a pierdut deja prea mult timp într-o criză politică fără legătură cu adevăratele probleme pe care le au cetățenii în acest moment”.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Partenerii noștri