Live

Răspunsul Parlamentului la mesajul Departamentului de Stat: „Nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM_George Călin

Oficialii statului reacţionează în urma mesajului fără precedent venit aseară de la Departamentul de Stat american, care a cerut ca proiectul de modificare a legilor justiției să nu fie adoptat.

Foto: InquamPhotos/George Călin

Poziţia oficială a Parlamentului a fost exprimată într-o scrisoare care a fost redactată la o întâlnire la care au participat şeful Senatului, Calin Popescu Tariceanu, ministrul de Externe, Teodor Melescanu şi preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău.

Citește și ”Ce se ascunde în spatele mesajului SUA. Tillerson a aflat informații despre Dragnea chiar de la vârful PSD”

Parlamentul României vrea să consolidere independența justiției și să elimine influența politică asupra acesteia, iar oficialii americani ar trebui să aibă încredere în această instituție, aceeași care a alocat 2% din PIB pentru apărare, a votat achiziția de rachete Patriot și a aprobat trimiterea de militari în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, se arată în comunicat.

Totuși, șefii Parlamentului avertizează că „voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune”. Mai mult, în comunicat se arată că mesajul Departamentului de Stat al SUA „nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc”.

În continuare, ei vorbesc de presupuse abuzuri și încălcări ale drepturilor omului, care ar fi motivul pentru care sunt necesare modificările la legile justiției.

Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale”, se arată în comunicat.

Departamentul de Stat al SUA a transmis luni seară un mesaj prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi cere Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept.

Comunicatul președinților celor două Camere ale Parlamentului:

Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției.

Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care:

-a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA;

-a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare;

-a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați;

-a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot

Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc.

Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.

Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție.

Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de euro

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Partenerii noștri