Exclusiv Rareș Bogdan, despre prima poziție pe listă la europarlamentare: Nu vom mai susține o femeie independentă. Va fi cineva din PNL sau PSD
Rareș Bogdan a explicat, vineri, la emisiunea „LIVE cu Rotaru și Kiss” de la Digi24, care este situația listei de candidați la alegerile europarlamentare a alianței PSD-PNL, după retragerea surprinzătoare a Ramonei Chiriac. Prim-vicepreședintele PNL a spus că alianța a renunțat la ideea unei femei independente și că cel sau cea care va deschide lista va fi din PSD sau PNL.
„Am văzut astăzi declarațiile din zona șantierelor patriei în care am înțeles că se caută un Rareș Tudose sau un Mihai Bogdan. Nu vom mai susține, am văzut și declarațiile președintelui PNL și ale premierului, același lucru l-am spus aseară și îl spun și acum, cred că pe lista aceasta de 21 de nume există oameni extrem de buni care pot oricând să conducă lista de europarlamentari, nu e cazul să aducem din afară, pe absolut nimeni”, a spus Rareș Bogdan, la Digi24.
Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”
Ilie Bolojan i-a sunat pe Elena Lasconi și Mircea Geoană
Ciucă, despre retragerea lui Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău
Marcel Ciolacu și alți lideri PSD ar fi zburat la Nisa cu un avion privat închiriat de Nordis. Reacția premierului
Bolojan a acceptat propunerea PNL de a fi prim-ministru
Surse: PNL vrea să-l pună premier pe Ilie Bolojan după alegerile prezidențiale
George Simion: Nea Gigi mi-a spus tot, e iscoada perfectă. PSD-ul „frecventabil” e ca cel al lui Năstase și Dragnea, aceleași metehne
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Turcan: „Cei mai interesați pentru a ajunge Ciucă în turul 2 ar trebui să fie primarii”
Rareș Bogdan a precizat că votul său de luni va fi să nu fie adus un independent pe lista PSD-PNL la alegerile eurparlamentare.
„Deci eu, părerea mea personală, mă bucur că sunt și în asentimentul celor doi lideri, dar votul meu de luni în consiliul de coordonare a coaliției, între cei 11 membri, va fi să nu aducem un independent, ci să aducem unul dintre cei doi cap de listă, de la PNL, eu, de la PSD, Mihai Tudose, sau o doamnă, poate să fie oricând din primele poziții, avem doamne excepționale, doamna Adina Vălean, spre exemplu, care este comisar european, poate oricând să fie o soluție, dar există și alte soluții”, a spus prim-vicepreședintele PNL.
Rareș Bogdan a mai declarat că în acest moment nu există „probleme” în alianță cu privire la proveniența unui posibil cap de listă la europarlamentare.
„Eu deschid lista PNL și le mulțumesc colegilor mei din PNL pentru votul de ieri, pentru încredere, îi mulțumesc președintelui Nicolae Ciucă. E important pentru mine după ani de muncă să văd că sunt recunoscut din nou ca number one în partidul meu, în rest, vom negocia. Cu siguranță PNL nu are o problemă dacă cei din PSD vor deschide lista, cum sunt absolut convins că nici cei din PSD nu au o problemă cu cineva din PNL”, a spus Rareș Bogdan.
În privința posibilității ca Gabriela Firea să deschidă lista alianței la europarlamentare, prim-vicepreședintele PNL a negat această variantă.
„Nu cred că doamna Firea va fi cap de listă. Cred că e normal să alegem dintre cei doi care sunt cap de listă, aleși de cele două partide”, a subliniat Rareș Bogdan.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News