PSD Suceava, despre mitingul de la Bucureşti: „A participat imaginea reală a societăţii româneşti, nu hipsterii de pe reţele de socializare“
PSD Suceava afirmă, într-un comunicat de presă, că la mitingul de sâmbăta trecută au participat oameni care reprezintă „imaginea reală a societății românești”. Se estimează că PSD Suceava a adus la mitingul de la București în jur de 3.000 de membri de partid sau simpatizanți social-democrați, scrie Monitorul de Suceava.
„Sucevenii au mers la Bucureşti, alături de ceilalţi social-democraţi din ţară, şi din dorinţa de a stopa implicarea nelegitimă a unor instituţii de forţă în actul de guvernare şi de justiţie, fapt certificat şi de asociaţiile internaţionale ale magistraţilor europeni, precum şi din dorinţa de a arăta opiniei publice internaţionale că majoritatea parlamentară legitimată în 2016 are şi acum susţinerea majorităţii populaţiei României”, se arată într-un comunicat al PSD Suceava.
„Ei au putut să vadă că la acest miting au participat profesori, medici, muncitori, agricultori, antreprenori, studenţi, ţărani, orăşeni, vârstnici, tineri şi că aceştia reprezintă imaginea reală a societăţii româneşti şi nu hipsterii adunaţi de pe reţele de socializare prin îndemnuri antinaţionale ale unor ONG-uri.
Iar acest eveniment a fost unul aprobat de instituţiile abilitate, spre deosebire de adunările nelegale, susţinute de PNL şi USR, ba chiar şi de preşedintele Klaus Iohannis, iniţiate în ultimul an cu unicul scop de a acredita ideea că România este o ţară neguvernabilă”, mai transmite filiala de la Suceava a PSD.
Acuzat adeseori că nu reușește să atragă și electoratul tânăr și că este votat mai ales de pensionari, PSD recunoaște că o mare parte dintre participanții la miting au fost pensionari și spune că aceștia le acordă votul la alegeri pentru că îi consideră singura lor opțiune.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News