Live

PSD, în discuții cu Victor Ponta pentru un posibil loc pe listele partidului la parlamentare. Unde ar putea candida Cristian Piedone

Data actualizării: Data publicării:
Fostul lider PSD Victor Ponta afirma, la începutul lunii septembrie că nu va candida la alegerile parlamentare, însă nu exclude total implicarea într-un proiect politic. Foto: Profimedia Images

Elisabeta Lipă, Victoria Stoiciu şi Florin Jianu se vor afla pe lista PSD la alegerile parlamentare, au precizat surse din PSD, existând discuţii şi cu Victor Ponta privind o candidatură, dar fără nicio decizie până în acest moment. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, nu se va afla pe lista PSD la Bucureşti, dar s-ar putea afla pe liste, la Giurgiu, informează news.ro.

Potrivit surselor citate, pe lista PSD la alegerile parlamentare se vor afla Elisabeta Lipă, Victoria Stoiciu şi Florin Jianu, existând varianta ca Lipă să candideze la Suceava.

Jianu a demisionat, în august, din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Elisabeta Lipă este preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Sport iar Victoria Stoiciu Consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului şi vicepreşedinte PSD.

În schimb, surse din PSD au precizat că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, nu se va afla pe lista PSD Bucureşti la parlamentare. Acesta îşi anunţase intenţia de a candida la Senat, la alegerile din iarnă. Aceleaşi surse susţin însă că acesta ar putea deschide lista pentru Senat, la Giurgiu, o decizie fiind aşteptată la acest sfârşit de săptămână.

Discuţii au avut loc şi cu fostul premier Victor Ponta, fără însă a se ajunge la o concluzie, sursele precizând că nici acesta nu este hotărât dacă va candida la alegerile parlamentare din partea PSD şi nici în partid nu este luată o decizie în acest sens.

Fostul lider PSD Victor Ponta afirma, la începutul lunii septembrie, la Prima TV, că nu va candida la alegerile parlamentare din decembrie, însă nu exclude total implicarea într-un proiect politic. „Sunt un om liber şi îmi place libertatea mea. O să renunţ la libertatea mea atunci când o să cred într-un proiect”, a spus Ponta, la Prima TV.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

DOCUMENT: Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi, valabil până în 2028. Ce prevede

Politologul Ioan Stanomir, despre candidatura lui Crin Antonescu: Este un politician USL-ist. Problema este dublă

Ciprian Șerban, noul președinte al Camerei Deputaților. A trecut prin partidele lui Dan Diaconescu și Gabriel Oprea

Partenerii noștri