Live

PSD Dâmbovița susține că PNL vrea ruperea alianţei județene "ca să mai audă lumea de ei"

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat convingerea "fermă" că această coaliție va fi "stabilă", cel puţin până la sfârşitul anului 2024. FOTO: INQUAM Eduard Vînătoru

PSD Dâmboviţa susţine că argumentele invocate de conducerea organizaţiei judeţene a PNL pentru ruperea alianţei la nivel local nu sunt reale, ci se urmăreşte obţinerea de capital electoral. Potrivit lui Corneliu Ștefan, președintele social-democraților dâmbovițeni, omologul său liberal, Virgil Guran, a vrut să "facă un eveniment ca să mai audă lumea de el" și "să obțină capital electoral", după ce PNL s-a clasat "aproape pe locul patru" la nivel județean în ultimul sondaj realizat.

"Vă spun eu ce s-a întâmplat: acum câteva zile au avut o şedinţă la partid, le-a venit ultimul sondaj, sunt aproape pe locul patru în judeţul Dâmboviţa şi a zis că trebuie să facă un eveniment ca să mai audă lumea de dumnealui. Dacă domnul Guran (senatorul Virgil Guran, preşedintele PNL Dâmboviţa - n.red.) crede că astfel de evenimente îi aduc şi capital electoral, eu îi spun că nu a rezolvat absolut nimic", a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Motivele invocate de liberali erau legate de alocarea microbuzelor şcolare către administraţiile locale pe criterii politice, precum şi de repartizarea bugetului judeţean.

"Am să încep cu microbuzele şcolare. Din prima, domnul Guran nu ştie despre ce vorbeşte. În primul rând, sunt şapte microbuze şcolare în localităţile conduse de primari PNL, nu patru, valoare totală peste 8 milioane de lei, contractul de finanţare a fost semnat împreună cu doamna ministru a Educaţiei, colega domnului Guran de partid, doamna Ligia Deca. Criteriile au fost făcute de Ministerul Educaţiei şi nu de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ)", a argumentat Corneliu Ştefan, care deţine şi funcţia administrativă de preşedinte al CJ Dâmboviţa.

Acesta s-a referit şi la banii alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean, prin Programul Judeţean de Dezvoltare Locală (PJDL).

"PJDL, v-am spus, 187 de proiecte. Sunt 25 de proiecte aprobate în cele 15 primării care au depus cereri de finanţare din cele 22 conduse de primari de la PNL. Valoarea totală a proiectelor în localităţile conduse de primari PNL depăşeşte 37 de milioane de lei. Să vă dau şi exemple: Băleni - un proiect de 1,1 milioane, Bezdead - două proiecte de 6,7 milioane, Brezoaiele - un proiect 500.000 de lei, un loc de joacă.

Dacă mă luam după mintea domnului Guran, nu dădeam niciun ban la Brezoaiele, vă aduc aminte că este un primar care a trădat PSD acum trei ani. Butimanu - două proiecte, 1,7 milioane de lei, Ciocăneşti - un proiect, 4,2 milioane de lei, Cornăţelu - un proiect, 2,7 milioane de lei, Corneşti - un proiect, 1 milion de lei, Dărmăneşti - două proiecte, 2,3 milioane de lei, Glodeni - un proiect, 781.000 de lei, Moţăieni - cinci proiecte, peste 1,4 milioane de lei, Odobeşti, un primar care a trădat PSD, dar am ţinut cont de comunitate, nu de primar, 4,3 milioane de lei, Petreşti - trei proiecte 4,4 milioane de lei, Răscăieţi, un primar care a trădat PSD în 2020 - un proiect, 3 milioane de lei, Ulieşti - un proiect, 563.000 de lei. Aceşti bani au fost alocaţi primăriilor PNL", spune Corneliu Ştefan.

Virgil Guran a invocat şi încercarea de racolare de primari PNL, invocată de senatorul Virgil Guran în anunţul din urmă cu două zile despre ruperea alianţei cu PSD la nivel de judeţ.

"Dânsul, acum trei ani de zile, a luat patru primari PSD", a fost replica liderului PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Liderul social democrat a mai spus că a discutat cu toţi primarii din judeţ despre alocarea bugetară, iar primarii PNL nu şi-au exprimat nicio nemulţumire. 

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Apelul lui Rareș Bogdan pentru liberali: Nu vă lăsați manipulați. Bătălia e între doi candidați de dreapta

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Partenerii noștri