Live

PSD anunță că e gata să preia guvernarea. Sorin Grindeanu: Moțiunea va fi votată și adoptată

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gov.ro

"Social-democraţii sunt pregătiţi să preia guvernarea până la alegerile parlamentare", a declarat prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu. "Ni se pare esențial ca românii să știe că PSD are un program de guvernare cu obiective realiste. Suntem pregătiți să luăm măsuri rapide. PSD va da jos Guvernul Orban pentru a repara în regim de urgență România". 

"Românii s-au săturat de promisiunile unor realizări grandioase pentru că au văzut că așa ceva nu se întâmplă. Vor să li se spună onest care sunt obiectivele care se pot face, chiar dacă sunt mai mici, într-un interval decent. Noi nu suntem PNL care a propus o fițuică cu obiective SF cu mii de kilometri de autostradă și alte investiții fantasmagorice, apoi ne-a anunțat că va reporni economia de pe un teren de golf cu promisiuni pentru anul 2030".

Grindeanu a declarat că "fiecare parlamentar va avea mâine pe pupitrul său programul de guvernare al PSD". "Ne-am pregătit în ultimele luni organizând zeci de focus grupuri pentru a înţelege mai bine care sunt aşteptările românilor", a spus el. Prim-vicepreşedintele PSD a vorbit de necesitatea luării unor măsuri care să fie aplicate cât mai curând, până la alegerile parlamentare de la finalul anului.

"Ni se pare firesc să venim în primul rând cu măsuri gata să fie aplicate luna viitoare sau peste două-trei luni, nu peste doi-trei ani, asta mai ales pentru că guvernul care se va instala este unul cu un mandat extrem de scurt - până la alegerile din decembrie", a mai declarat Grindeanu.

"Prioritatea absolută este Sănătatea. Avem un program de management profesionist bazat pe câțiva piloni strategici: comunicare transparentă a datelor legate de pandemie, ajungând până la nivel de oameni infectați pe fiecare localitate sau a raportării numărului de persoane care au dezvoltat anticorpi, un plan coerent de testare a populației, un protocol făcut public și actualizarea săptămânală a algoritmului de testare, creșterea capacității de răspuns la situații de risc epidemiologic, sprijin pentru mediul privat în criză COVID-19.

Iată exemple de măsuri care consolidează forța de reacție a statului împotriva pandemiei: Introducem decontarea integrală a costurilor de testare a tuturor persoanelor suspecte și decontarea parțială a testării la cerere, efectuate similar decontării parțiale a medicamentelor. Termenul este luna septembrie. Introducem posibilitatea de deducere fiscală a testărilor în urma stabilirii unui cost maximal per testare. Termen, septembrie. Asigurarea măștilor pentru persoanele defavorizate, furnizate de Ministerul Sănătății și distribuite de autoritățile locale. Termen - prima săptămână de guvernare. Asigurarea echipamentelor de protecție necesare personalului medical și mă refer nu numai la nivelul spitalelor, ci și la nivelul cabinetelor medicilor de familie, stomatologice, a laboratoarelor și cabinetelor ambulatorii de specialitate aflate în contract cu CNAS. Se stabilește o suma forfetară și prima propunere este de 1000 de lei pe luna per medic cu normă întreagă.

În Educație, PSD propune un program integrat și detaliat privind desfășurarea învățământului online și un program privind digitalizarea resurselor educaționale pentru toți beneficiarii actului de educație, promiţând „acces echitabil” pentru toţi elevii şi studenţii din România, prin achiziţionarea de laptopuri şi tablete cu abonament la internet, pentru cei din categoriile defavorizate, pentru elevii şi studenţii care solicită acest lucru, dar şi pentru cadrele didactice. "Vom realiza programul national pentru conectarea scolilor la internet. Trebuie să reparăm ceea ce a făcut Guvernul PNL şi să deblocăm licitaţia pentru tablete şi laptopuri. Termen: septembrie.".

Pe plan economic, PSD susţine dezvoltarea producţiei în România şi propune „regândirea lanţurilor de producţie pe componente interne”. Prim-vicepreşedintele social-democraților a mai adăugat că „un capitol important” din programul PSD de guvernare îl reprezintă creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare.

„Aceasta este de fapt miza moţiunii de cenzură: Noi ne batem pentru veniturile românilor, de la copii la studenţi, angajaţi în companiile private sau de stat şi până la pensionari. Asta este diferenţa fundamentală dintre noi şi liberali. Ei se agaţă de putere pentru a fura din banii ţării în plină pandemie, noi ne luptăm ca aceşti bani să ajungă în buzunarele românilor, nu în conturile firmelor PNL”, a declarat liderul PSD.

În ceea ce privește moțiunea, ”PSD se bazează sută la sută pe voturile parlamentarilor PSD", a subliniat Sorin Grindeanu. "Eu am convingerea că mâine această moţiune de cenzură va fi votată şi va trece. Cine nu se prezintă mâine (n.r. parlamentarii social-democrați) sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere. Cine din PSD mâine nu votează moţiunea de cenzură sau găseşte cauze nerealiste în a nu fi prezent înseamnă că nu face parte din echipa PSD” a declarat Grindeanu.

Moțiunea este susținută de PSD, ALDE și Pro România. De asemenea, moțiunea va fi votată și de câțiva parlamentari ai minorităților naționale. PMP a anunțat deja că nu va participa la votul moțiunii, în timp ce parlamentarii UDMR vor decide luni, înainte de moțiune, cum vor vota. USR a anunțat că nu va participa la votul pentru moțiunea de cenzură.

Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată luni, de la ora 14:00.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri