Live

Protestatar din Spania: Doamna Dăncilă a cerut să nu vadă români

Data actualizării: Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă ar fi cerut autorităţilor spaniole să nu îi lase să se apropie de ea pe protestatarii care au întâmpinat-o cu pancarte în fața Palatului Zarzuela, unde își are reședința regele Felipe al VI-lea. Asta susține Mario Mocan, unul dintre organizatorii protestului de la Madrid.

Doamna prim-ministru ne-a văzut de la o distanță de vreo 30 de metri. Am înțeles de la poliția locală că a cerut...că nu vrea să vadă niciun român. Noi am fost în jur de 250 de persoane, dar au venit și șapte oameni care au încercat să o vadă pe dânsa, erau suporteri de-ai dânsei. Dar nici eu nu au putut fi primiți pentru că, pur și simplu, dânsa n-a vrută să vorbească cu nimeni”, a declarat, la Digi24, Mario Mocan.

Eu am impresia că nu ne reprezintă. Dacă nu vrea se întâlnească cu românii dintr-o comunitate mare cum e comunitatea spaniolă, mie mi se pare exagerat. Și nu exagerat, chiar o chestie foarte urâtă. Am fi vrut să îi transmitem plângerile pe care le avem și să-i arătăm că noi – cu toate că ne-au gazat pe 10 august, în București și ne-au bătut jandarmii - suntem oameni civilizați. Nu s-a scandat nimic urât, nu au fost injurii pe pancarte. Suntem oameni care votăm și ne dorim o democrație reală în România. Pur și simplu, am vrut să avem un dialog cu dânsa, dar se pare că nu a vrut să vorbească cu comunitatea românească din Spania. Nu înțeleg pentru ce a venit atunci aici. De acum înainte, o să luptăm cu votul”, a adăugat Mario Mocan.

El a avut cuvintele de laudă la adresa poliției spaniole pentru modul în care aceasta a gestionat protestul neautorizat al românilor. „Diferența între o democrație reală față de ceea ce există în România, la ora actuală, se vede cu ochiul liber. Noi am făcut o notitifcare pe 4 septembrie la poliție. Și oamenii ne-au zis: dacă ați făcut o notificare, este ok, dar ca să fie legal trebuie să știți că, dacă vă strângeți mai mult de 20 de persoane într-un grup, automat o să fie considerat un protest ilegal. Noi am încercat să facem grupulețe și grupulețe. Oamenii ne-au explicat frumos, s-au comportat foarte civilizat. Ceea ce și în București s-a întâmplat dimineața (pe 10 august, n.r.). aici s-a văzut diferența. Oamenii nu au încercat să ne învrăjbească, nu au pus instigatori între noi, ca la București. Oamenii au încercat să-și facă meseria și au reușit. Oamenii chiar ne-au aplaudat, poliția ne-a aplaudat. Nu-mi venea să cred”, a povestit Mario Mocan.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

Lituania i-a sancționat pe premierul georgian și alți 14 politicieni de la Tbilisi. Ce interdicții vor trebui să respecte aceștia

Proteste masive în Georgia, unde un fost fotbalist a fost ales preşedinte al ţării. Era singurul candidat la președinție

Partenerii noștri