Live

Procurorul general al SUA: România să revină asupra recentelor amendamente care amenință lupta împotriva corupției

Data actualizării: Data publicării:
sursa US State Dept

Procurorul general al SUA, William Barr, a declarat, după întâlnirea cu ministrul Justiției, Ana Birchall, vicepremier pentru parteneriatul strategic, că speră ca aceasta să determine renunțarea la schimbările asupra legilor justiției prin care lupta împotriva corupției este amenințată. Procurorul general al SUA a avut și o întâlnire cu Președintele Klaus Iohannis. 

Declaraţia procurorului general William P. Barr privind vizita efectuată la Bucureşti, România pentru participarea la reuniunea ministerial UE-SUA în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne: 

"România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere. Cu ajutorul României, am avut posibilitatea să investigăm și să extrădăm membri ai unor grupări de criminalitate organizată implicate în activităţi de skimming şi fraude cibernetice la nivel internaţional. De asemenea, România a oferit o susţinere decisivă DEA în cadrul operaţiunilor de combatere a traficului de droguri.

Parteneriatul nostru se bazează, în mod tradițional, pe un angajament profund pentru respectarea valorilor democratice ale statului de drept, pe buna guvernare și pe înțelegerea comună că acestea constituie fundamentul pentru îmbunătățirea prosperității și securității noastre comune.
Vizita mea la București pentru reuniunea ministerială UE-SUA în domeniul justiție și afaceri interne mi-a oferit oportunitatea să reafirm că statul de drept este un principiu esențial și că toate persoanele, instituțiile și entitățile ar trebui să fie reglementate și să răspundă în faţa unor legi corecte, promulgate public și aplicate în mod egal și imparțial.
Apreciez în mod deosebit șansa de a mă întâlni cu conducerea României, inclusiv cu omologul meu de la Ministerul Justiției, Ana Birchall, pentru a discuta despre importanța menținerii statului de drept și relua eforturile anticorupție. Suntem recunoscători doamnei Birchall pentru implicarea sa și sprijinul puternic pentru aceste priorități importante.
Sperăm ca, sub conducerea sa și a altor oficiali români, România să revină asupra recentelor amendamente care amenință să submineze capacitatea de luptă împotriva corupției și avem încredere că România va adopta măsurile necesare pentru a asigura un sistem judiciar eficient, transparent și imparțial.
Aștept cu nerăbdare să aprofundăm parteneriatul nostru și să continuăm colaborarea noastră strânsă în domeniul aplicării legii cu acest aliat important."

William P. Barr a participat la Reuniunea Ministerială UE-SUA în domeniul Justiție și Afaceri Interne, în contextul exercitării, de către România, a Președinției Consiliului UE. Scopul Reuniunii Ministeriale a fost consolidarea cooperării strânse între UE și SUA pentru combaterea terorismului și criminalității transfrontaliere. Discuțiile s-au axat pe subiecte privind combaterea terorismului, inclusiv a luptătorilor străini și a extremismului violent, precum și a contrabandei cu migranți, interferența în procesul electoral și accesul la probe digitale/ criminalitate cibernetică.

Procurorul General s-a întâlnit cu președintele României Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă și ministrul justiției, Ana Birchall pentru a discuta prioritățile bilaterale în domeniul aplicării legii și angajamente pentru respectarea legii. Procurorul General și-a afirmat sprijinul pentru reinstaurarea și consolidarea legilor anticorupție din România și a subliniat importanța unui angajament reciproc pentru respectarea legii și a unui sistem de justiție neutru și echitabil.

Procurorul General Barr a coprezidat reuniunea ministerială pe probleme de justiție și afaceri interne UE-SUA.

În deschidere, acesta a subliniat că întâlnirea este dovada existenței unui front coordonat și unit împotriva teroriștilor și a altor grupări criminale, evidențiind măsurile concrete întreprinse de SUA și UE: partajarea datelor privind identitatea și a dovezilor referitoare la luptătorii teroriști străini culese de Armata SUA și de forțele Coaliției din teatrele de operațiuni din Siria și Irak, care lucrează împreună pentru promovarea securității cibernetice și combaterea infracțiunilor cibernetice, consolidând sistemele electorale și protejându-le de interese externe prin împărtășirea experienței și a eforturilor și colaborarea pentru destructurarea piețelor negre folosite pentru traficul de arme, droguri și toate formele de criminalitate.

Referitor la aviație, drone și amenințări CBRN (nucleare, biologice, chimice sau radiologice), Procurorul General a menționat că FBI – în calitatea sa de agenție de investigații de top în domeniul antiterorismului – colaborează îndeaproape cu agențiile europene pentru a face schimb de informații privind amenințările și a afirmat că așteaptă cu nerăbdare aprofundarea acestor parteneriate.

Procurorul General a discutat, de asemenea, despre eforturile încununate de succes întreprinse de SUA și UE pentru combaterea grupărilor de contrabandă, subliniind că Biroul pentru Dezvoltare, Asistență și Instruire Internațională pentru Procurori din cadrul Departamentului de Justiție din SUA (OPDAT) și Programul de Asistență și Pregătire pentru Investigații Penale Internaționale a înființat, a pregătit și a echipat o serie de forțe de intervenție rapidă pentru investigarea și combaterea contrabandei din regiune – inclusiv forțele din Serbia pentru combatarea contrabandei cu migranți – obținând rezultate semnificative în ceea ce privește arestările și capturile.

Participanții la reuniunea ministerială au subliniat în special succesul Operațiunii Pașaport, un parteneriat al forțelor internaționale de aplicare a legii destinat combaterii terorismului, traficului de ființe și contrabandei cu migranți între Europol, OPDAT, ICITAP, Serviciul de Securitate Diplomatică a Departamentului de Stat, DHS și FBI, constând în peste 200 de operațiuni ale forțelor de aplicare a legii, cu 190 de rapoarte probatorii în sprijinul urmăririi penale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Una dintre cele mai spectaculoase colaborări din 2024!" Nadia Comăneci a semnat cu un club de tradiție din România

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Averile candidaților pentru alegerile prezidențiale. Cine sunt cei mai bogați competitori care vânează un loc la Palatul Cotroceni

Ana Birchall şi-a depus candidatura independentă la prezidenţiale

Atacuri înainte de campania prezidențială. Ce a reclamat Ana Birchall la NATO, în cazul lui Mircea Geoană

„Aș vrea să te vizualizez epidermic”. Sociologul Marius Pieleanu, acuzat de Ana Birchall, dar și de studente SNSPA de abuzuri sexuale

Partenerii noștri