Live

Galerie Foto Primul strat de asfalt a fost turnat pe Autostrada Moldovei. Ciolacu: "Acesta este PNRR, oameni buni"

Data publicării:
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a vizitat șantierul Buzău-Focșani din Austostrada Moldovei. Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a vizitat joi loturile doi și trei ale sectorului Buzău-Focșani din Austostrada Moldovei (A7), unde a început asflatarea și a lăudat ritmul lucrărilor, amintind că acestea sunt făcute de un constructor român cu bani europeni.

"După 30 de ani de promisiuni, în sfârșit Moldova va avea autostradă. Mă bucur și mai mult că este un constructor român, care a dovedit încă odată că imposibilul se poate", a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a transmis și un mesaj pe Facebook în care a spus că lucrările sunt posibile datorită fondurilor obținute din PNRR.

"Acesta este PNRR, oameni buni! Autostrada Moldovei se face cu bani europeni și cu un constructor român. Astăzi au fost așternuți primii kilometri de asfalt la Râmnicu-Sărat, între două tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focșani. Îl felicit pe ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu deoarece a impulsionat tot ce ține de proceduri și de statul român, astfel încât Moldova să aibă o autostradă, după 30 de ani", a scris Ciolacu.

Sorin Grindeanu: "Ceea ce părea anul trecut un SF iată că prinde contur"

Pe șantier a fost prezent și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu care a declarat că are convingerea că termenele de finalizare a lucrărilor vor fi devansate.

"Ceea ce părea anul trecut un SF iată că prinde contur. Astăzi se toarnă primii trei kilometri de asfalt. Pregătiți sunt 14. Restul vor fi turnați în următoarele zile, pe autostrada Moldovei. E un semnal important. Lucrurile merg foarte bine pe aceste șantiere. Ordinele de începere au fost date acum câteva luni pe aceste tronsoane și iată că s-a ajuns la faza în care se toarnă asfalt. Lucrurile stau bine și pe celelalte tronsoane până la Focșani. Mi-aș dori ca până la sfârșitul anului să reușim să devansăm, dacă tot vorbim de A7, și Pașcani-Siret, pe cele două variante, Pașcani-Suceava, unde studiul de fezabilitate este înaintat bine de tot și și Suceava-Siret. E parte din A7, face legătura cu Ucraina și închide această autostradă până la granița cu Ucraina. E un lucru important ca în acest an să lansăm în licitație și ultimele tronsoane din A7", a declarat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că fondurile din PNRR înseamnă pentru România ocazia de a începe mai multe proiecte de infrastructură.

"Ne aflăm la intersecția a trei fonduri europene majore. Se termină Programul Operațional Infrastructură Mare, e ultimul an. Pe de altă parte e PNRR și a intrat în funcție și Programul Operațional Transporturi pentru următorul exercițiu bugetar, 2021 - 2027. În mod clar A7 ar fi făcut parte din Programul Operațional Transporturi, dar, având în vedere că este un fond în plus, PNRR, cu banii pe care îi avem pe Programul Operațional de Transporturi vom finanța alte proiecte pe zona rutieră la fel de importante", a spus Sorin Grindeanu.

Contractele pentru tronsoanele doi și trei ale secțiunii de autostradă Buzău–Focșani (parte din A7) au fost semnate pe 12 ianuarie 2023 cu constructorul român UMB, care lucrează și pe tronsoanele unu și patru.

Autostrada Moldovei (A7) va avea aproximativ 450 de kilometri și se va întinde de la Ploiești până la Siret, la granița cu Ucraina.

Porțiunea dintre Ploiești și Pașcani este finanțată prin PNRR, iar toate tronsoanele trebuie să fie finalizate până în 2026.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autostrada Moldovei: tronsonul Buzău - Râmnicu Sărat se deschide săptămâna viitoare. În decembrie se va circula până la Focșani

Ministrul Transporturilor anunță că joi se dau în circulație primii kilometri din Autostrada A7. Ciolacu: „Se face dreptate în Moldova”

Grindeanu: Sunt 800 km de autostradă şi drum expres în execuţie. Înseamnă foarte multe materiale de construcţii, forţă de muncă

Guvernul alocă 2,5 miliarde lei pentru PNDL și PNRR, 570 milioane lei la A7. Ciolacu: Investiţiile nete în economie au atins un record

Partenerii noștri