Live

Primul deputat PSD care sare în apărarea primarului care i-a cerut lui Dragnea să plece

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Un deputat social-democrat sare în apărarea primarului din Timiş care le-a cerut colegilor săi să se desolidarizeze de Liviu Dragnea. Potrivit deputatului Adrian Pau, edilul Sabin Bociu, care este şi vicepreşedinte al PSD Timiş, "este unul dintre cei mai vechi şi performanţi primari".

"De ce-l acuzăm pe Sabin Bociu???

Îl cunosc pe Sabin Bociu de multă vreme, iar datorită acestui lucru îmi permit să nu pun la îndoială calităţile pe care le are. Cu atât mai mult principiile sale şi faptul că mereu spune ce gândeşte. Sabin Bociu este unul dintre cei mai vechi şi performanţi primari pe care PSD Timiş îi are. Faptul că afirmă răspicat, aşa cum ne-a obişnuit, ceea ce crede nu este o supriză şi nici un lucru rău. Este dovada clară că suntem membrii unui partid viu, în care democraţia încă are loc. Atacurile unor colegi la adresa unui primar care este un stâlp al acestui partid nu fac bine, ele dovedesc slăbiciuni de care trebuie să ne debarasăm", susţine deputatul PSD de Timiş, Adrian Pau, într-o postare pe Facebook.

Citește și ”Ce se va întâmpla după condamnarea lui Dragnea. Elementul cheie.”

Reacţia parlamentarului social-democrat vine la scurtă vreme după ce primarul Sabin Bociu şi-a exprimat public speranţa că a "sunt mulți colegi ce gândesc la fel ca mine și că PSD va realiza că Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului și a țării, iar PSD, în plenitudinea sa, să se apropie din nou de idealurile românilor".

Citiţi şi: ULTIMA ORĂ. Răspunsul lui Orban după condiţiile puse de Ponta pentru susţinerea moţiunii

                  ULTIMA ORĂ. Tăriceanu despre OUG pe Codurile penale: Trebuie urmată calea parlamentară

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri