Live

Prima reacție a Olguței Vasilescu după ce a fost respinsă pentru funcția de ministru

Data actualizării: Data publicării:

Olguța Vasilescu, respinsă de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de ministru al Transporturilor, spune că șeful statului e ranchiunos. Este prima reacție după anunțul de ieri al lui Iohannis.

„CEx va decide dacă voi fi sau nu ministru”, a spus ea.

Biroul Permanent al Partidului a decis aseară să o propună pe Olguța Vasilescu pentru Ministerul Dezvoltării. Decizia va fi luată astăzi de Comitetul Executiv al partidului.

Citește și Cine sunt păpușarii din umbră ai lui Dragnea și pe cine vor plecați din România

„Mi-am dorit foarte mult Ministerul Transporturilor, știam că pot să fac treabă acolo. De altfel, dacă vă uitați în urmă, în întreaga mea carieră, o să vedeți că peste tot pe unde am trecut am lăsat ceva în urmă. Zic că eram foarte calificată pentru acest minister, măcar din punct de vedere al managementului”, a spus Olguța Vasilescu, în Parlament.

„Am luat în calcul faptul că s-ar putea să fie, am analizat această chestiune în partid, mi-am asumat, nu a fost niciun fel de situație neașteptată pentru noi, pentru că știam că președintele este un om ranchiunos și că nu îmi va ierta declarațiile pe care l-am făcut despre domnia sa”, a adăugat ea.

Potrivit unor surse citate de Digi24, Liviu Dragnea nu ar mai dori să o propună pe Olguța Vasilescu pentru o funcție de ministru, pentru că se așteaptă ca aceasta să fie respinsă.

„E un joc de care președintele profită”, a adăugat ea.

Întrebată dacă șeful PSD, Liviu Dragnea, o mai susține pentru Ministerul Dezvoltării, Olguța Vasilescu a răspuns: „Ieri a fost o discuție în Biroul Permanent și au fost mulți colegi care au spus că era mai bine să merg de la început la Dezvoltare. Nu a fost niciun lider împotriva acestei nominalizari”.

Întrebată dacă există tensiuni între ea și Liviu Dragnea, fostul ministru a răspuns: Nu, nu există nicio tensiune”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali s-a răzgândit, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce i-a spus în față lui George Simion

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administraţia Prezidenţială: Preşedintele Klaus Iohannis nu a primit informări cu privire la ingerinţe externe în procesul electoral

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Mesajul lui Iohannis la 1.000 de zile de război la granița țării: „România va continua să sprijine Ucraina”

Partenerii noștri