Prima reacție a lui Victor Ponta după achitarea în procesul Turceni-Rovinari
Fostul premier Victor Ponta, achitat în primă instanță în dosarul Turceni-Rovinari, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care îi laudă pe judecătorii „care rezistă la toate presiunile” și îi critică pe procurorii DNA.
Mesajul lui Victor Ponta: „Mă bucur că în România se poate face dreptate / îmi pare rău de faptul că asemenea abuzuri și înscenări s-au petrecut și se petrec încă în țara noastră/ și mă bucur că există judecători care rezistă la toate presiunile și își fac datoria de a aplică legea!
Îi mulțumesc avocatului meu Florin Surghie și tuturor celor care au crezut tot timpul în nevinovăția mea/ și nu am niciun sentiment negativ față de toți cei care timp de 3 ani s-au bucurat de răul meu deși știau că sunt nevinovat.
Îmi cer iertare mamei mele, Dacianei și celorlați din familia mea care au avut cel mai mult de suferit din cauza activității mele politice.
Dincolo de cei trei ani de umilințe, de pierderea funcției de Președinte al PSD și cea de Prim Ministru - aș vrea să se gândească toată lumea dacă este normal să trăim într-o țară în care Kovesi, uncheșelii și portocalii săi comit abuzuri, falsifică probe și încalcă legea și te fac “penal” pentru interesele lor meschine / și dacă este normal să nu răspundă niciodată pentru aceste infracțiuni.
Am învățat foarte mult din această perioada dureroasă - o să țin minte această lecție în toată activitatea mea viitoare”.
Magistraţii instanţei supreme s-au pronunțat, joi, după cinci amânări, în dosarul „Turceni - Rovinari”, în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă, fostul premier Victor Ponta și fostul senator PSD Dan Şova. Ambii au fost achitați. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News