Live

Președinția reacționează după declarația controversată a lui Iohannis

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marţi seara, că şeful statului "nu a avut sub nicio formă intenţia de a încălca dreptul la demnitate al persoanelor care suferă de autism", referindu-se la o afirmaţie făcută de Klaus Iohannis în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu tinerii câştigători ai concursului Civic Avengers, organizat de Iniţiativa România.

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

"Preşedintele României nu a avut, sub nicio formă, intenţia de a încălca dreptul la demnitate al persoanelor care suferă de autism. Preşedintele României îşi cere scuze dacă în urma afirmaţiei dumnealui sunt persoane care s-au simţit lezate", a spus Dobrovolschi, pentru Agerpres.

Preşedintele a declarat la întâlnirea cu tinerii că discuţiile din spaţiul public privind iminenţa unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea nu pot fi ignorate, având în vedere impactul social pe care l-ar avea.

"Iar dacă ne uităm în urmă, ce s-a mai întâmplat cu aceste guverne pesediste, pot să vă spun că nu putem să ne facem că suntem autişti şi că nu se discută despre ordonanţă pe amnistie şi graţiere. Se discută despre ea! Ultima dată când s-a dat o astfel de ordonanţă, am avut aproape o revoluţie - deci, o problemă majoră de ordine publică. Or, nu poate doamna prim-ministru sau cineva din Guvern să-mi spună că nu pot să particip, dacă se discută amnistia şi graţierea, dacă după aceea este posibil să avem chestiuni de ordine publică", a susţinut Iohannis. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Pe fondul unor nemulţumiri justificate la nivelul societății, ne aflăm într-un moment de cumpănă”

Iohannis a discutat cu o delegație a Congresului SUA despre măsurile luate de România după interferența străină în alegeri

Decizii fără precedent, achitări sau dosare reluate de la zero. Cele mai importante procese din 2024 

Partidul SOS România a sesizat CCR privind mandatul președintelui Klaus Iohannis

Partenerii noștri