Live

Preşedintele Klaus Iohannis, primit la Tokyo de premierul japonez Shinzo Abe

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe, transmite Agerpres. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile vor viza Parteneriatul strategic dintre România şi Japonia.

Şeful statului va participa marţi la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito. În acest context, Klaus Iohannis va avea, tot luni, o întrevedere cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto.

În 2018, Shinzo Abe a efectuat o vizită în România, aceasta fiind prima vizită a unui premier japonez în ţara noastră, dar premierul nipon a fost nevoit să se plimbe prin Muzeul Satului, după ce Mihai Tudose a demisionat din funcția de prim-ministru şi a refuzat să asigure interimatul.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit atunci, la Palatul Cotroceni, pe premierul Shinzo Abe.

Klaus Iohannis, la ceremonia de întronare a noului împărat al Japoniei

Șeful statului român se află în perioada 21-22 octombrie la Tokyo, cu ocazia participării la ceremonia de întronare a Majestății Sale Împăratul Naruhito al Japoniei, precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

„În marja participării la acest eveniment, Președintele României va avea o serie de întrevederi bilaterale, detalii despre acestea urmând să fie comunicate ulterior”, precizează sursa citată.

Împăratul Naruhito, al 126-lea monarh nipon într-o linie dinastică neîntreruptă, și-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai 2019, ulterior deciziei de a abdica asumate de către Majestatea Sa Akihito, Împăratul Emerit al Japoniei.

Ceremonia de întronare va reprezenta și transferul oficial către perioada domniei Împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa („de aleasă armonie”), care succede Erei Heisei (1989-2019), asociată perioadei de domnie a Împăratului Emerit, Majestatea Sa Akihito.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri