Live

PNL reacționează la anunțul PSD că vrea să schimbe legea compensării la energie și spune că ministerul lucrează deja să extindă schema

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD Marcel Ciolacu și cel al PNL, Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Liberalii au reacționat miercuri seară, într-un comunicat de presă, la anunțul PSD că vor să schimbe legislația privind protecția cetățenilor față de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale. PNL spune că la dezbaterile din Parlament pentru legea compensării facturilor la energie „au fost admise amendamente propuse de parlamentari social democrați, chiar dacă la acea vreme nu exista actuala coaliție de guvernare”. Totodată, PNL mai anunță că Ministerul Energiei „lucrează deja să extindă schema pentru marii consumatori de energie și, totodată, să găsească un mecanism similar pentru IMM-uri și nu numai”.

„Măsurile de protejare a populației în fața valului de scumpiri a facturilor la energie au fost o prioritate pentru Partidul Național Liberal și președintele PNL, Florin Cîțu. Vom vedea daca există propuneri din partea celorlalte partide din coaliție și vor fi luate în considerare atunci când îmbunătățesc cadrul legislativ actual.

Florin Cîțu a militat în mandatul său de prim-ministru pentru grăbirea procesului de adoptare a legii consumatorului vulnerabil de la începutul anului 2021. După parcurgerea parcursului parlamentar Legea nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată și cu votul parlamentarilor PSD.

Ulterior, Guvernul PNL a adoptat OUG 118/2021 care cuprindea schema de compensare a facturilor la energie de care urmau să beneficieze peste 7 milioane de români. Apoi, parlamentarii social democrații au depus legea plafonării, care a fost respinsă chiar cu voturile parlamentarilor social democrați.

Nu, nu există așa clamata fostă majoritate parlamentară, pentru că la dezbaterile din Parlamentul României au fost admise amendamente propuse de parlamentari social democrați, chiar dacă la acea vreme nu exista actuala coaliție de guvernare. Pentru că din start, noi, liberalii am înțeles cât de important este să îi ajutăm și să îi protejăm pe români pentru a putea să își achite facturile la energie pe perioada iernii.

Totodată, prin legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", care a fost votată și de parlamentarii PSD, au fost incluse măsuri pentru a-i ajuta pe antreprenori, tocmai pentru a evita amplificarea efectelor negative în evoluția economiei.

În ceea ce privește metoda actuală a compensării am pus pe primul loc cetățenii, pentru a ocoli birocratizarea excesivă. Avem încredere că furnizorii își vor primi banii fără ca activitatea să le fie afectată. Însă semnalul pe care îl transmitem este unul clar și categoric: să respecte legea, pentru că în mod contrar vor fi sancționați. Instituțiile abilitate: ANRE, ANPC și Consiliul Concurenței, se asigură că legea este respectată, iar cetățenii nu sunt trași pe sfoară.

Partidul Național Liberal și Guvernul au propus și adoptat măsuri pentru a combate efectele crizei energetice și vor propune și alte soluții în viitorul apropiat. De asemenea, ministerul Energiei lucrează deja să extindă schema pentru marii consumatori de energie și, totodată, să găsească un mecanism similar pentru IMM-uri și nu numai.

Suntem într-o coaliție de guvernare, întotdeauna vom lua în considerare propuneri din partea celorlați membri ai coaliției, atunci când îmbunătățesc cadrul legislativ actual", arată un comunicat PNL.

PSD a anunțat că va solicita, în prima ședință a Coaliției de guvernare, adoptarea în regim de urgență a unor modificări și completări la legislația privind protecția cetățenilor față de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Anterior, marți seara, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că legea actuală nu se poate aplica.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri