Live

Ce s-a întâmplat cu votul din Parlament pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/George Călin

Actualizare: Conducerea celor două camere ale Parlamentului a decis joi dimineață să scoată de pe ordinea de zi a plenului reunit inițiativa USR pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. La plen, însă, va fi votat, din nou, proiectul care impozitează pensiile speciale cu până la 85%, astfel încât să poată fi impozitate și pensiile parlamentarilor. 


Știrea inițială:

După ce Camera Deputaților a decis ieri impozitarea tuturor pensiilor speciale, parlamentarii decid astăzi dacă își desființează pensiile speciale. Este vorba despre un proiect ce vizează doar pensiile deputaților și senatorilor. Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se reunește la ora 13:00. Pe ordinea de zi se mai află rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgență.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a acceptat, la solicitarea USR, ca pe ordinea de zi a plenului reunit de joi să figureze și proiectul USR de desființare a pensiilor parlamentarilor, transmite Mediafax.

„Este un vot important, pe care USR îl așteaptă de aproape trei ani de zile, de când a fost depus proiectul, și este un pas esențial spre restabilirea echilibrului și a corectitudinii în sistemul de pensii, astfel încât să nu mai existe categorii privilegiate, care primesc cu mult peste cât au contribuit. Votul de joi va arăta adevăratele intenții ale partidelor pe subiectul pensiilor speciale”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

Subiectul a fost abordat și de liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, la dezbaterea legii care introduce impozitarea pensiilor speciale.

„Așa cum știți, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Președintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineață (joi dimineață - n.r.) va face sedința, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituțională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România”, a spus miercuri liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaților.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a menționat că joi dimineață se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect.

De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgență.

Votul de azi vine după ce, miercuri, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Au fost 307 voturi pentru și un vot împotrivă.

Conform actului normativ, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.

Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

(Editor: George Costiță)

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Contre între Mircea Geoană și Elena Lasconi, la dezbaterea președinților de la Digi24: „Băsescu vă bate şi când nu participă”

Bolojan face apel la un candidat unic de dreapta: „Să găsească o soluţie în al 11-lea ceas”. Răspunsul Elenei Lasconi

Partenerii noștri