Live

Olguţa Vasilescu: Decizia CCR i se pare maculatură domnului Iohannis

Data publicării:
Lia Olguța Vasilescu. sursa: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Lia Olguţa Vasilescu, propusă pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, susţine că preşedintele Klaus Iohannis consideră decizia Curţii Constituţionale privind numirea noilor miniştri „pur şi simplu maculatură”. „Am ajuns în situaţia în care preşedintele statului, care ne dă lecţii despre statul de drept, nu aplică o decizie a celei mai înalte instanţe din România”, a adăugat Vasilescu.

„Nu ştiu dacă este o interpretare greşită (a deciziei CCR - n.r.) sau i se pare, pur şi simplu, maculatură domnului Iohannis, ca să nu mă exprim mult mai plastic şi nu ştiu pe cine încurc şi eu, şi Mircea Drăghici să ajungem în aceste posturi. Pe domnul Iohannis, pe cineva din anturajul domnului Iohannis, pentru că este clar că nu există niciun motiv de legalitate, singura variantă în care ar putea să ne respingă”, a afirmat Olguţa Vasilescu, vineri seară, într-o intervenţie la România TV.

Aceasta a precizat că şi ea, şi Mircea Drăghici îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a putea fi numiţi în funcţiile de miniştri.

„I se pare decizia Curţii Constituţionale simplă maculatură, altfel nu înţeleg de ce nu o pune de îndată în aplicare, aşa cum sună şi decizia Curţii. Am ajuns în situaţia în care preşedintele statului, care ne dă lecţii despre statul de drept, nu aplică o decizie a celei mai înalte instanţe din România”, a adăugat Vasilescu.

Ea a spus că „este un iresponsabil în fruntea statului român”.

Întrebată care ar fi variantele de a-l sancţiona pe preşedinte pentru această atitudine, Vasilescu a răspuns că o decizie în acest sens ar trebui discutată şi stabilită în coaliţia de guvernare.

„Eu cred că doreşte neapărat să blocheze PSD-ul şi văd că a declanşat o vânătoare şi împotriva unor oameni pe care-i consideră probabil PSD-işti, dar nici poveste de aşa ceva, astfel nu-mi explic ce s-a întâmplat astăzi în ceea ce priveşte nominalizarea pentru Statul Major General. acolo legea este foarte clară. (...) O altă ilegalitate săvârşită de preşedintele Iohannis, o altă încălcare a Constituţiei României, pentru a câta oară? Cu certitudine cred că astăzi avem cu toţi dovada că preşedintele Klaus Iohannis nu dă doi bani pe Constituţia  României, pe deciziile Curţii Constituţionale”, a afirmat Vasilescu, adăugând că acesta „e clar că doreşte să blocheze orice fel de numire pe care o va face Guvernul”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că preşedintele Klaus Iohannis i-a comunicat, fără nicio explicaţie, că nu va da curs propunerilor de numire a noilor miniştri la Transporturi şi Dezvoltare Regională, dând dovadă că doreşte blocarea activităţii Guvernului.

În 19 decembrie, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern - preşedinte şi a decis că şeful statului urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru, referindu-se la miniştrii Transorturilor şi Dezvoltării, Lucian Şova şi Paul Stănescu.

În 20 noiembrie, şeful statului a acceptat propunerea premierului privind schimbarea din funcţie a şase miniştri, dar a refuzat să o numească pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi pe Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării. Klaus Iohannis a precizat că propunerile sunt „nepotrivite”.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Partenerii noștri