Live

Oana Popescu: Severin în spatele lui Iohannis, Năstase în fața lui Cioloș. Arată imaginea fidelă a României de azi

Data publicării:

Oana Popescu, director și fondator al Centrului GlobalFocus, a comentat la Digi24 ceremonia de preluare de către România a președinției Consiliului UE. Ea a spus că prezența fostului europarlamentar Adrian Severin în spatele președintelui Klaus Iohannis reprezintă o declarație politică, chiar dacă nu a fost spusă de la microfonul la care au fost rostite discursurile.

Oana Popescu a spus că prezența la ceremonie a lui Adrian Severin și Adrian Năstase, ambii condamnați pentru corupție, reprezintă „o declarație politică”. „Ar fi putut să nu participe”, a precizat ea.

Sigur că au ocupat funcții impotrante și au jucat un rol în aderarea României la UE. Dar, dacă ar fi fost responsabili măcar acum, ar fi rămas acasă. Tocmai pentru ca, în momentul în care defilează pe ecrane imaginea politicienilor României de azi, să nu apară și cei pe fruntea cărora scrie sentință cu executare pentru fapte de corupție. Aș spune că e o gafa diplomatică, dacă nu aș ști că MAE, care probabil s-a ocupat cu asta, își știe meseria și atunci bănuiesc că e mai degrabă o declarație politică faptul că Adrian Severin e așezat în spatele președintelui Klaus Iohannis, încât camera îi prinde adesea împreună”, a mai spus fondatorul Centrului GlobalFocus.

„Adrian Năstase este undeva în fața lui Dacian Cioloș. Aceste suprapuneri absolut nenaturale pentru cineva care vine din vestul Europei arată imaginea fidelă a României de azi, imaginea fidelă a unei Românii care a intrat în UE, majoritatea populației își dorește în continuare să fie acolo, dar care are în continuare o fracțiune a clasei politice cu foarte multă putere în momentul de față și care rezonează și în rândurile unei părți a publicului care spune: 'da, vrem să fim acolo dar vrem, cum spun englezii, să mâncăm prajitura și să o avem în continaure. Nu vrem să renunțăm la obiceiurile noastre și vrem să vă uitați cu indulgență la ele și să nu aplicați aceeași matrice pe care o cosniderăm restrictiva pentru noi'. Deci toate astea sunt o declarație politică, chiar dacă nu e făcută de la microfonul tribunei”, a adăugat Oana Popescu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Partenerii noștri