Live

Nicușor Dan, despre propunerile pentru bugetul Capitalei: Este o secvență în Titanic, vaporul se scufundă și orchestra cântă

Data actualizării: Data publicării:
Primarul general Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi concluziile primelor discuții despre bugetul pentru anul 2021. Potrivit edilului, jumătate din bugetul de anul trecut a fost cheltuit pe subvenția pentru transport și pentru subvenția pentru căldură. Primarul spune că propunerile făcute de directorii din primărie nu sunt realiste și că bugetul va fi ajustat.

„Știți că e o secvență și în Titanic în care vaporul se scufundă și orchestra cântă. Am avut această impresie de mai multe ori la discuții. De exemplu, propunerea de a cheltui 20 de milioane de lei pentru noi statui din București. Avem de asemenea administrații care plătesc zeci de mii de euro pe chirii, timp în care AFI are spații care stau goale sau sunt închiriate pe nimica toată. Chestiunea fundamentală este ce vrem să facem cu orașul astă. Bugetul trebuie să reflecte o direcție de dezvoltare”, a declarat Nicușor Dan.

Acesta a precizat că obiectivul principal este relizarea unui buget realist.

Citește și Nicușor Dan a dat afară din ședință un director din primărie când a auzit ce sumă vrea să plătească acesta pentru o bancă

„Discuțiile pe buget vor continua marți și miercuri. Urgența este să ieșim cu un buget realist imediat după aprobarea bugetului național. Asta înseamnă un buget cu venituri reale, nu 7 miliarde venituri imaginare. Un buget realist este 4 miliarde de lei la care se vor adăuga proiectele cu finanțare europeană. 4 miliarde plus veniturile noastre propriii, plus finanțarea europeană. Vreau să ieșim din politica de tip Moș Crăciun. Veneau directorii propuneau mult, știau că se taie, se taia așa din pix și nu exista nicio coerență”, a mai declarat edilul.

Nicușor Dan a explicat că jumătate din bugetul pe anul trecut a fost cheltuit pe două subvenții acordate de primărie.

„Exemple din buget: subvenția pe transport facturată efectiv în 2020 – 1 miliard 300 de milioane de lei, subvenția pentru termie – 1 miliard de lei. În concluzie, mai mult din jumătate din bugetul real pe anul 2020 a fost cheltuit pentru aceste 2 subvenții. Arena Națională ne costă 20 de milioane de euro pe an și produce 2 milioane. Pentru subvenția la căldură preconizăm că va rămâne un miliard, pentru că nu au fost fluctuații din 2015 până azi. Pentru subvenția la transport trebuie să vedem de ce s-a dublat suma pentru că nu este rezonabilă”, a mai declarat Nicușor Dan.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Taxele și impozitele locale în București cresc cu peste 10% la anul, a decis Consiliului General al Capitalei

Partenerii noștri