Live

Nicolae Ciucă: Acest război va produce efecte negative asupra activității economice din întreaga lume. Trebuie să fim pregătiți

Data publicării:
Nicolae Ciucă spune că războiul din Ucraina „va produce efecte nu doar în țările de graniță, ci vor fi efecte asupra a tot ce înseamnă activitatea economică a întregului continent și a lumii”. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că războiul din Ucraina „va produce efecte nu doar în țările de graniță, ci vor fi efecte asupra a tot ce înseamnă activitatea economică a întregului continent și a lumii” și că „este important să fim pregătiți să gestionăm aceste efecte negative”.

Premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat, luni, alături de reprezentanți ai ministerelor, de consilierul de stat Mădălina Turza și de șeful Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, la o întâlnire cu societatea civilă și organizațiile internaționale implicate în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.

Întâlnirea a avut ca scop principal integrarea eforturilor autorităților cu cele ale societății civile prin dialog și coordonare cu privire la necesitățile din teren și implementarea unui mod de lucru eficient.

„După trei săptămâni grele, trei săptămâni de război și gestionare a implicațiilor lui, nu putem să nu apreciem eforturile societății civile de a oferi sprijin. Este imperios necesar să lucrăm împreună, să ne adaptăm și să identificăm noi metode de lucru care să ne ajute să gestionăm aceasta situație.

Discuția de astăzi cu factorii implicați atât din partea Guvernului și a ministerelor, dar și a instituțiilor și a ONG-urilor, ne ajută să evaluăm eficacitatea mecanismelor pe care le-am înființat și a liniilor de implementare.

Este clar că acest război va produce efecte nu doar în țările de graniță, ci vor fi efecte asupra a tot ce înseamnă activitatea economică a întregului continent și a lumii. Este important să fim pregătiți să gestionăm aceste efecte negative”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Conform unui comunicat de presă de la Guvern, „pentru a acoperi nevoile apărute la numeroasele puncte de frontieră tranzitate în momentul de față de refugiații din Ucraina, premierul a apelat la colaborarea și implicarea activă a administrației publice locale și a subliniat nevoia de uniformizare a practicilor și procedurilor pentru toate județele”.

„Având în vedere evoluția fluxului de refugiați, au fost evaluate metode de coordonare pentru asigurarea măsurilor de protecție pe termen mediu și lung, precum: locurile de muncă, cazare sau, în cazul tinerilor studenți, înmatriculare în învățământul superior. De asemenea, a fost abordat subiectul modalităților de sprijin destinat organizațiilor neguvernamentale, în contextul parteneriatului cu instituțiile statului pentru sprijinirea și facilitarea accesului la servicii adaptate nevoilor pentru refugiații din Ucraina.

În urma întâlnirii a fost reiterată necesitatea continuării discuțiilor recurente între societatea civilă și ministerele de linie, în scopul asigurării unui sprijin organizat și coerent”, mai arată sursa citată.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adrian Cioroianu, despre numirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier: Poate fi un act de curaj sau un pariu politic foarte dur

Cu ce ne-alegem după alegeri?

Tanczos Barna intră din nou în Guvern. Ce scandal a provocat la ultimul mandat de ministru

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Partenerii noștri