Live

Negocieri pentru Guvernul Ciucă. Kelemen: „Am discutat dacă putem continua și răspunsul a fost da”. Cîțu: „Nu este niciun blat cu PSD”

Data actualizării: Data publicării:
Kelemen Hunor a avut o discuție cu premierul desemnat și cu președintele PNL. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a avut vineri, la sediul PNL, o discuție cu premierul desemnat Nicolae Ciucă şi cu Florin Cîţu, pentru formarea Guvernului. „Am discutat dacă putem continua guvernarea și răspunsul a fost da”, a declarat Kelemen Hunor, la finalul discuțiilor. Președintele PNL Florin Cîțu a precizat că, cel mai probabil, premierul desemnat va veni cu guvernul în Parlament pentru votul de învestitură săptămâna viitoare, joi.

„Nu am discutat de structură și de portofolii. Am discutat dacă putem continua guvernarea și răspunsul a fost da. Am discutat despre programul de guvernare și am dat în lucru la colegii noștri să completeze actualul program. Mâine, echipele se vor întâlni și vom finaliza programul de guvernare. Despre structura guvernului discutăm după ce programul este gata. Astăzi, degeaba ne întrebați, că vom spune că mai vorbim”, a declarat Kelemen Hunor.

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat că sunt șase ministere care sunt puse la bătaie pentru discuțiile cu UDMR. Acesta a precizat că săptămâna viitoare va avea loc votul de învestitură al noului guvern.

„Calendarul, mâine program de guvernare si după portofolii. Miercuri, comisiile și votul joi. Sunt șase ministere, vom vedea cum le împărțim. Criza energetică și criza sanitară sunt priorități pe termen scurt”, a declarat Cîțu. 

În cursul zilei de astăzi, premierul desemnat urmează să se întâlnească și cu liderul PSD Marcel Ciolacu.

„Negocierea și majoritatea sunt responsabilitatea premierului pentru a avea majoritate la vot. Pentru susținere în Parlament se va discuta și cu USR. Nu este niciun blat cu PSD. Mergem în Parlamentul României. USR are șanse să voteze acest guvern. Astăzi suntem aici pentru că USR a votat o moțiune a PSD-ului”, a mai spus Florin Cîțu.

Nicolae Ciucă a fost desemnat, joi, de preşedintele Klaus Iohannis candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri