Năsui îl contrazice pe Cîțu: „De mâine seară putem să stăm mai mult timp la terasă”
De sâmbătă seara vom putea sta „cât ne dorim” la terase, a spus ministrul Economiei, Claudiu Năsui, la Digi24. El a adăugat că „ideal ar fi” ca magazinele, restaurantele și terasele să nu mai aibă program restricționat. Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu spunea joi seara că doar magazinele nu vor mai avea o oră-limită pentru a închide.
Bătaie la o terasă din Eforie
Cum au crescut acțiunile companiei Gabriel Resources
Șefii PNL au discutat despre ieșirea de la guvernare
Cîțu, despre scandalul vaccinurilor anti-Covid
Bugetul pe 2024 a trecut rapid prin comisiile parlamentare
Orban, întrebat cine a condus de fapt PNL în mandatul său: „Eu, cu anumite contribuții”
Ieșire nervoasă a lui Ciolacu, întrebat despre datorii
Cîțu cere ruperea coaliției cu PSD și intrarea la guvernare cu USR
Dăianu: Avem o administrație publică supradimensionată
„Relaxarea se va întâmpla în trei etape: 15 mai, apoi 1 iunie şi 1 iulie. De mâine putem să nu mai stăm cu masca în aer liber, în exterior, cu câteva excepţii care vor fi formalizate în seara aceasta. Mai sunt câteva discuţii pe nuanţe tehnice în cadrul Guvernului, deci tot ce vă spun acum luaţi ca informaţii de discutat până în seara aceasta, la 20:30 este şedinţa de Guvern”, a spus Năsui la Digi 24.
„Pentru terase se elimină şi ora până la care să stăm, de mâine seară putem să stăm mai mult timp la terasă”, a continuat ministrul.
Întrebat până la ce oră vom putea sta la terase, Năsui a răspuns: „Cât ne dorim. Ideal ar fi să nu mai fie această restricție de funcționare a magazinelor și a restaurantelor, să fie cum era înainte să fie impuse restricțiile”.
„Revenim la regulile de dinainte. Existau şi înainte nişte reguli pentru toate lucrurile acestea, mai ales dacă erau în cartiere rezidenţiale. După şedinţa de Guvern de azi vedem care vor fi regulile. Toate detaliile tehnice vor trebui să fie decizia premierului. Dar de mâine vom avea toate regulile pe care le aveam înainte de pandemie. Adică nu e absenţă totală de reguli, dar nişte reguli mult mai relaxate şi mult mai permisive", a spus Năsui.
„Cel mai important e ce va ieși din ședința de Guvern din seara asta, noi am avut diverse comitete interministeriale la care am venit cu propuneri, o parte sunt adoptate. Le mai discutăm și diseară o să avem exact finalul şi exact cum se fac lucrurile”, a adăugat el.
„Până la urma ce e important e să fim cu toţii responsabili. Avem o deschidere pe etape. Nu mai purtăm masca în exterior, acesta fiind unul dintre marile lucruri care se întâmplă, nu mai este restricţia de circulaţie, restricţiile de funcţionare a magazinelor dispar, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim responsabili. Nu poţi să încurajezi petrecerile nocturne, dar rămâne de văzut exact cum vom formula Hotărârea de Guvern astfel încât să fie clar ce deschideri se întâmplă”, a mai spus Năsui.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News