Live

Ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a demisionat

Data actualizării: Data publicării:

Ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și-a dat demisia din Cabinetul Dăncilă. Decizia a luată după ședința de guvern de ieri, cu mai puțin de două luni înainte ca România să preia președinția rotativă a UE. 

Victor Negrescu coordona pregătirea preluării președinției Consiliului UE de către România, de la 1 ianuarie 2019. 

Demisia ministrului pentru Afaceri Europene a fost confirmată, la Digi24, de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Din câte înțeleg, s-a produs această demisie. Ieri în cadrul ședinței de Guvern am stat de vorbă cu domul Negrescu, au fost discuții principiale despre modul în care suntem pregătiți pentru președinția Consiliului UE”, a declarat Rovana Plumb.

Eu cred că avem nevoie de un consens politic, de un consens naţional. Depăşeşte spectrul politic şi în sensul acesta eu am îndemnat deja de foarte mult timp la acest lucru şi cred că am reuşit parţial. De ce vă spun aceste lucruri? Pentru că în primăvara acestui an am adoptat în Parlamentul României priorităţile noastre. Sunt mult mai multe decât cele pe care am apucat până acum să le prezint. Sunt patru piloni cu proiecte concrete, cu agendă legislativă concretă, adică cu măsuri pe care oamenii le pot înţelege şi care vor aduce beneficii reale cetăţenilor europeni”, spunea Victor Negrescu, într-un interviu pentru Digi24.

Aş explica în primul rând ce înseamnă preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Practic România va trebui să genereze consens, la nivelul UE, între statele membre. Sunt formate de lucru la care participă miniştri. Sunt 10 formate, noi vom prezida 9 dintre aceste formate de lucru şi trebuie să punem pe masa discuţiilor, să aducem la masa discuţiilor acele soluţii de compromis, soluţii care pot fi acceptate de majoritatea statelor membre, ideal de toate statele membre. Şi acest lucru este valabil inclusiv pentru aceste subiecte menţionate de dvs. Brexit-ul ocupă foarte mult din agenda miniştrilor de afaceri europene şi mă refer aici şi la deciziile care sunt luate ulterior de şefii de stat şi de guvern, pentru că toată lumea este interesată să vadă care ar fi impactul, toată lumea ar fi interesată să ajungă la un consens, la un acord cu partea britanică pentru a garanta o serie de drepturi cetăţenilor europeni care trăiesc acolo şi toată lumea este interesată să aibă pe mai departe o relaţie bună cu Marea Britanie”, mai declara Victor Negrescu.

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat la Digi24 că demisia ministrului pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, este „o supriză neplăcută” și „o măsură total nejustificată”, care poate fi interpretată și ca „imaturitate din punct de vedere politic”.

În politică de la 17 ani

Victor Negrescu a făcut parte şi din Cabinetul Tudose, reamintește news.ro

Victor Negrescu s-a născut la 17 august 1985 şi a urmat studiile preuniversitare în Belgia şi Franţa. În anul 2008 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, iar titlul de master în afaceri europene l-a obţinut doi ani mai tâziu, la Institut d'études politiques şi Université Pierre-Mendès-France, Grenoble, Franţa. În 2011, a devenit doctor în ştiinţe politice la SNSPA, numărându-se printre cadrele universitare ale acestei instituţii din 2012.

Negrescu s-a implicat în politică de la 17 ani, mai întâi ca simpatizant al Partidului Socialist din Franţa, apoi ca membru al PSD. Victor Negrescu a fost consilier al secretarului Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor şi vicepreşedintelui Comisiei de Afaceri Legale din Parlamentul European, Titus Corlăţean, dar şi în calitate de consilier la Ministerul Energiei.

Din anul 2007, el a coordonat activitatea PES Activists în România. În mai 2014, a fost ales europarlamentar pe listele PSD. În Parlamentul European este membru în Comisia pentru bugete. La Congresul PSD din 2015 a fost ales vicepreşedinte al partidului. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Cum vede Zelenski drumul către pace. Mesajul liderului de la Kiev la ultima întrunire a Consiliului European din acest an

Partenerii noștri