Live

Noul Guvern a depus jurământul. Iohannis: S-a închis ciclul în care ne-am angajat și am promis. Acum, la treabă!

Data actualizării: Data publicării:
Noul Guvern a depus jurământul. Foto:: Inquam Photos/ Octav Ganea

Guvernul Cîțu a fost învestit prin votul Parlamentului, după o zi de audieri și dezbateri în plen. Dezbaterile au fost unele aprinse, cu huiduieli și replici dure între Opoziție și Putere. Miniștrii noului Cabinet au depus jurământul la Palatul Cotroceni.

ACTUALIZARE 20:30. Guvernul Cîțu a depus jurământul.

Vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare”, le-a spus Klaus Iohannis noilor miniștri.

Oamenilor, cetățenilor români, li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi sănătatea, educația, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiective pe termen mai scurt – combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabili. Și toate aceste lucruri vor fi livrate. Trebuie să fie livrate”, a continuat el.

Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, împreună cu toate autoritățile statului, vom face ce am promis. Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului.

Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer: la treabă!, a încheiat Iohannis.

ACTUALIZARE 20:00 A început ceremonia de depunere a jurământului.

ACTUALIZARE 19:25 Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Guvernului României, condus de Florin Cîțu, după votul de învestitură din Parlament.

ACTUALIZARE 18:40 Guvernul Cîțu a trecut de votul Parlamentului. Au fost 260 de voturi „pentru” și 186 de voturi „împotrivă”. La ora 20:00, premierul și miniștrii vor depune jurământul la Palatul Cotroceni. Prima reuniune a Gvernului va avea loc în această seară, la ora 21:30.

Citește și Lista miniștrilor din Guvernul Cîțu

Citește și DOCUMENT. Florin Cîțu a depus programul de guvernare la Parlament. Care sunt promisiunile noului Guvern

ACTUALIZARE 17:35 A început votul pentru învestirea Guvernului Cîțu. Pentru ca guvernul să fie învestit este nevoie de cel puțin 228 de voturi „pentru”. 

ACTUALIZARE 17:30 Florin Cîțu: „Sunteți speriați că sunt încă aici? Vă sperie o guvernare Cîțu? Am văzut multe în Parlament, dar tupeu, la limita nesimțirii, mai rar. Auzi tupeu, după ce ai scos oamenii în stradă cu OUG 13 să vii astăzi să vorbești în Parlamentul României. Să te dea la gunoi propriul partid și să vii să le vorbești astăzi românilor. 

Tupeu. Cum ați lăsat economia? 30 de miliarde facturi, 50 de miliarde datorii pe care a trebuit să le plătim noi. Facturi neplătite, TVA, cât tupeu aveți să vorbiți astăzi aici! Lucrurile se schimbă. România va avea un guvern de profesioniști.

Dragi români, o să fie bine!”

ACTUALIZARE 17:25 Alfred Simonis (PSD): „Unii candidați s-au făcut de râs la audierile de astăzi. Audierile au fost unele fără precedent în România, fără presă, fără transparență și pe repede-nainte. Domnul Cîțu a vorbit 7 minute despre programul de guvernare. Domnul președinte Iohannis spunea că nu trebuie ca un partid sau un om să aibă toată puterea. Românii l-au ascultat și PSD a câștigat. Care e rezultatul? Trei partide s-au chinuit să facă majoritate să aibă singuri toată puterea. Domnule „Ludovic Cîțu” mai sunteți aici? Nu ați fugit încă la Cotroceni? Ce rol aveți în acest guvern? Clipiți și vă salvăm noi.”

ACTUALIZARE 17:15 Alexandru Rafila (PSD) „Eu am pledat pentru deschiderea școlilor în România, pentru neînchiderea școlilor, încă de la începutul pandemiei. Noi am sacrificat copiii pentru organizarea acestor alegeri. Despre programul de guvernare, din păcate programul pentru Sănătate nu răspunde unei gândiri strategice pentru ca oamenii să aibă acces la Sănătate. Noi vrem să colaborăm cu ministrul, dar acest lucru se poate face numai cu bună credință. La audieri, domnul Voiculescu nu a răspuns la întrebările noastre. Nu avem în programul de guvernare decât niște enunțuri care nu se leagă între ele.”

ACTUALIZARE 17:10 Vasile Dâncu (PSD): „Acest repede-nainte de astăzi, de la audieri și din plen, nu va face bine guvernării. Viața oamenilor nu poate fi schimbată pe repede-nainte. Programul este o minunată antologie de texte de la cele trei partide. Ajurorul pe care o să îl dăm noi din opoziție este următorul: o să monitorizăm zilnic toate promisiunile din programul de guvernare. Vom face un calendar al tuturor nerealizărilor. Concluzia de bază dacă citești acest program este că avem o sacrificare completă a României sociale. Totul s-a învârtit în campanie în jurul sloganului „Dezvoltăm România”, dar asta înseamnă mai mult decât kilometri de autostradă. Înseamnă Sănătate, Educație, Credință. În acest program nu există nicio mențiune, practic actuală guvernare se face că uită că existe culte în România. Serviciul religios este un serviciu social care trebuie sprijinit de stat. Există în acest program de guvernare câteva mituri false. Unul dintre aceste mituri este că mor oameni la ATI din cauza corupției. Marea problemă a noastră este finanțarea. Iar acest program de guvernarea nu are termene și date despre finanțare. Speranțe fără niciun suport.”

ACTUALIZARE 17:00 Senatorul AUR, Claudiu Târziu, a anunțat că parlamentarii AUR vor ataca la CCR învestirea Guvernului.

ACTUALIZARE 16:55 Gabriela Firea (PSD) „În banca Guvernului există doar o doamnă. Nu cred că e o notă foarte bună pentru trei partide care au un discurs pro-european. Sunt convinsă că în cele trei partide erau doamne bine pregătite. Domnii de dreapta se consideră însă tenori ai politicii. Vom vedea cât falsează la guvernare. Când își vor cere scuze guvernanții pentru tot ce s-a întâmplat în domeniul educației? Ce le putem spune noi oamenilor când ne văd acum că noi stăm umăr la umăr și am închis școlile? Când le vor cere guvernanții iertare românilor, profesorilor, familiilor? Mai ales în contextul în care țări către care ne uităm și sunt un exemplu, SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, cu toții au realizat cercetări care au arătat că la școală riscul de infectare a fost mic. Vom plăti cu toți închiderea școlilor peste câțiva ani, când tinerii români vor fi dezavantajați pe piața europeană. Ne-a anunțat responsabilul cu vaccinarea că se vor deschide școlile pe 1 aprilie. Sper că nu e o păcăleală.”

ACTUALIZARE 16:45 Radu Mihail (USR PLUS): „E culmea că am ajuns să fim criticați de cel care a fost numit premier în 2016 să îi pună pe tavă lui Dragnea OUG 16. Domnule Grindeanu, ați uitat că ne-ați scos în stradă alături de alte 600.000 de români ca să apărăm statul de drept? Sunt bucuros că acum acest senator reprezintă un partid care este în opoziție și va sta acolo foarte mulți ani. Coaliția va avea momente dificile pentru că sarcina e grea: să facem România să renască la finalul acestei crize.”

ACTUALIZARE 16:30 Sorin Grindeanu (PSD): „Dacă s-ar fi organizat un concurs pentru persoana care întruchipează cea mai proastă persoană pentru România, Cîțu câștiga detașat. Cum să propui prim-ministru în plină pandemie pe cel care considera că Sănătatea nu este o prioritate pentru români. Cum să îl susții pe cel care a tăiat bugetul Sănătății când a început pandemia. Nici dacă v-ați fi străduit să găsiți pe cineva mai rău pentru România, nu ați fi reușit. Vă mai aminitiți în 2016 acea marotă pe care o spuneați? Că România crește pe datorie? Acum România scade pe datorie. Pe o datorie uriașă. România se îndatorează cu 1.000 de euro pe secundă. Într-un singur an, domnul Cîțu ne-a îndatorat pentru următorii 30 de ani. Este un adevărat record pe care nu cred că îl va mai atinge cineva. În programul de guvernare vindeți tot. V-ați propus să vindeți România cu tot cu Ardeal.”

ACTUALIZARE 16:25 Varujan Pambuccian (minioritățile naționale): „Mă gândeam de câte ori am asistat la momentul ăsta. Totuși, diferă prin două conjuncturi: una legată de pandemie, și alta de deceniul în care intrăm și care va arăta cu totul altfel. Un guvern care se instalează acum este obligat să aibă în vedere ambele perspective. Adică să poată aborda corect și mulțumitor pentru oameni problema pandmiei, să poată aborda corect și mulțumitor problema economică după pandemie. Noi vom vota acest guvern în speranța că pe termen scurt aceste obiective se vor împlini.”

ACTUALIZARE 16:20 Boton Csoma (UDMR): „Aproape 70% din cetățeni consideră că nu merită să voteze un partid. Oamenii s-au săturat de demagocie și scandal. Așteaptă măsuri concrete. În ultimii opt ani, România a avut 12 guverne. Cred că este un record negativ. Acest lucru a influențat viața tuturor cetățenilor. Această stare a fost accentuată și adâncită de epidemia de COVID-19. Încrederea cetățenilor a scăzut și mai mult. Avem nevoie de stabilitate politică pentru a răspunde la criza sanitară și economică cu care ne confruntăm. Avem nevoie de un guvern stabil și consolidat, care este atent la nevoile tuturor cetățenilor din România. Pot să vă asigur că nu stăm la colțul străzii să conspirăm. Nu dorim niciun rău acestei țări. Vrem să contribuim la dezvoltarea acestei țări.”

ACTUALIZARE 16:15 George Simion (AUR): „Mesajul meu de astăzi este pentru poporul român, ca să știe. Restaurantele din Parlament sunt deschise. Tot sectorul Horeca trebuie deschis. Voi sunteți amendați dacă purtați masca mai în dreapta, iar aici în Parlament, la 2 noaptea, se vota abuziv conducerea Camerei și se înghesuiau unii lângă alții. Nu mai acceptați popor român tot ce vi se servește. Este timpul să redeschidem școlile. Asta cerem noului guvern. Este în joc viitorul copiilor noștri.”

ACTUALIZARE 16:10 Ionuț Moșteanu (USR PLUS): „România se schimbă. În urmă cu patru ani ședința era condusă de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. România se schimbă. În primele bănci îi vedeam pe Nicolicea, Iordache, Șerban Nicolae. Noi suntem aici și de data asta a venit momentul să guvernăm România. V-am forțat în ultimii patru ani să vă schimbați. E o șansă uriașă pentru modernizarea țării și nu o vom rata.”

ACTUALIZARE 16:05 Gabriel Andronache (PNL): „Felicitări pentru mobilizarea exemplară. Constituirea noului Parlament și a noului Guvern vin în contextul celei mai grele crize sanitare. Învestirea guvernului este o resposabilitate uriașă. Activitatea trebuie să se axeze pe susținerea sistemului sanitar și a persoanelor aflate în dificultate.”

ACTUALIZARE 16:00 Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat programul de guvernarea și le-a transmis liderilor coaliției că PSD va face o opoziție „dură”. „Ne vom bate cu voi pe tot terenul”, a declarat Ciolacu.

„Ați pierdut alegerile Românii v-au trimis acasă pentru că ați mințit. Pentru că v-ați batut joc de o țară întreagă. Dar nu ați înțeles nimic. De două săptămâni românii vă privesc siderați cum vă sfâșiați între voi pentru scaunele voastre, pentru bani și pentru putere. De aceea v-ați pus un premier de paie. Să nu vă încurce planurile. Cred că până și mocheta din birou v-au ales-o ei, domnule Cîțu. Ați venit azi în Parlament cu 3 liste de interese. Nu cu un guvern care să scoată România din criza sanitară sau să rezolve criza economică. Nu aveți nicio soluție, nicio măsură, nicio reformă. Ați venit doar să prăduiți cât de mult puteți. Să privtizați sănătate, să vindeți companiile românești. Acest guvern este deja născut mort. Știți că veți pleca foarte repede și de aici disperarea voastră să vă puneți pe funcții. Sunteți o rușine națională. Românii mai au un singur aliat în Parlamentul României: Partidul Social Democrat. Vom rămâne alături de români. Ne vom bate cu voi pe tot terenul. Domnule Orban, țineți minte ce vă zic: ați sperat să vă salvați, dar de abia de acum începe cel mai negru coșmar pe care l-ați avut vreodată.”, a spus Ciolacu.

ACTUALIZARE 15:30: A început ședința de plen pentru învestirea Guvernului Cîțu. Premierul desemnat prezintă programul de guvernare și lista de miniștri. 

„De astăzi România va avea prim-ministru și guvern cu puteri depline. Vă asigur că nu voi înșela încrederea dumneavostră. Ne vom face datoria față de toți cetățenii României. Vom face tot ce ne stă în putință pentru realizarea celor două obiective: să trecem cât mai repede peste criza de sănătate și să repunem economia pe picioare”, a declarat premierul desemnat, Florin Cîțu, de la tribuna Parlamentului.

Premierul desemnat a mai declarat că programul de guvernare este unul bazat pe investiții.

„Coaliția nu va majora impozite și taxe. Vom încerca să îmbunătățim colectarea la bugetul de stat. Pentru noi, proprietatea privată este sacră, iar antreprenorul este un erou”, a mai precizat Florin Cîțu.

Acesta le-a transmis pensionarilor că nu vor fi lăsați „în urmă” și că principalele instrumente pentru implementarea programului de guvernare sunt timpul și eficiența.


Știrea inițială

După audierea miniștrilor, urmează votul în plenul Parlamentului. Pentru ca Guvernul Cîțu să fie învestit de Parlament este nevoie de 228 de voturi „pentru”. Coaliția PNL-USR PLUS-UDMR are, în total, 244 de parlamentari. De asemenea, o parte din cei 18 parlamentari ai minorităților naționale vor vota guvernul.

După votul de învestitură, miniștrii vor depune jurământul, la Palatul Cotroceni.

Avizul comisiilor de specialitate pentru miniștrii Guvernului Cîțu

Nicolae Ciucă, Ministerul Apărării - 18 voturi pentru, 13 împotrivă;

Raluca Turcan, Ministerul Muncii – 24 voturi pentru, 16 împotrivă;

Sorin Cîmpeanu, Ministerul Educației – 20 voturi pentru, 13 împotrivă, două abțineri;

Lucian Bode, Ministerul de Interne - 20 de voturi pentru, 10 împotrivă;

Stelian Ion, Ministerul Justiției - 41 de voturi pentru și 26 împotrivă;

Virgil Popescu, Ministerul Energiei - 31 de voturi pentru și 18 împotrivă;

Cristian Ghinea, Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene - 16 voturi pentru și 5 voturi împotrivă;

Adrian Oros, Ministerul Agriculturii – 19 voturi pentru, 12 voturi împotrivă

Cseke Attila – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației - 21 voturi pentru, 13 voturi împotrivă

Claudiu Năsui –  Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului- 26 voturi pentru, 16 voturi împotrivă

Cătălin Drulă, Ministerul Transporturilor - 18 voturi pentru, 13 voturi împotrivă

Tancsoz Barna, Ministerul Mediului - 22 voturi pentru, 17 voturi împotrivă

Vlad Voiculescu, Ministerul Sănătății - 20 voturi pentru, 5 împotrivă, 5 abțineri

Novak, Ministerul Tineretului și Sportului – 17 voturi pentru, 1 împotrivă

Bogdan Aurescu, Ministerul de Externe – 23 voturi pentru, 9 împotrivă, 3 abțineri

Bogdan Gheorghiu, Ministerul Culturii – 13 voturi pentru, 4 împotrivă

Ciprian Teleman, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizăzii – 20 voturi pentru, 10 împotrivă

Alexandru Nazare, Ministerul de Finanțe – 20 voturi pentru, 12 împotrivă.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderul pro-rus al regiunii separatiste georgiene Abhazia a demisionat. Reacția Moscovei, după ce protestatarii au ocupat Parlamentul

Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene

Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru antisemitism

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Partenerii noștri