Miniștrii Ghinea și Cîmpeanu: România Educată primește 12% din PNRR. PSD acuzase tăierea banilor pentru Educație
Ajustarea bugetului PNRR de la 42 de miliarde euro la 29,2 miliarde euro a presupus și o ajustare a alocărilor pentru proiectul România Educată, însă PNRR are o alocare pentru educație mult peste media europeană, se arată într-o declarație comună a miniștrilor Cristian Ghinea și Sorin Cîmpeanu.
„Coaliția de guvernare consideră educația domeniu prioritar pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și este motivul pentru care varianta agreată acum alocă pentru România Educată peste 12% din cei 29,2 de miliarde euro. Ajustarea bugetului PNRR de la 42 de miliarde euro la 29,2 miliarde euro a presupus și o ajustare a alocărilor pentru proiectul România Educată. PNRR are o alocare pentru educație mult peste media europeană”, se arată într-o declarație comună a miniștrilor Investițiilor și Proiectelor Europene și Educației, Cristian Ghinea și Sorin Cîmpeanu.
Potrivit celor doi miniștri, bugetul România Educată pe care îl negociază în prezent cu Comisia Europeană este de 3,7 miliarde euro, buget ce include 314 milioane euro pentru dotarea a 10.000 de laboratoare școlare, „cel mai mare program de reducere a abandonului școlar” (530 milioane euro), renovarea campusurilor universitare (300 milioane euro), campusuri și reforma învățământului dual (402 milioane euro).
„Este un efort masiv de finanțare a educației din PNRR, lucrăm împreună pentru finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană și componenta România Educată rămâne una dintre campioanele PNRR”, conchid Ghinea și Cîmpeanu, citați de Mediafax.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că tăierea sumelor pentru educație din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă un eșec major pentru guvernanți și anunță că va cere CE să permită României redepunerea acestor măsuri.
„Tăierea sumelor pentru educație din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă un eșec major. Am atras atenția asupra acestui lucru încă de săptămâna trecută, dar guvernanții ne mințeau spunând că pe educație totul merge bine. Am aflat acum că pentru ei totul merge bine când există riscul să pierzi 1,1 miliarde de euro. Din păcate, tăierile sunt realizate exact în domeniile care ar crește calitatea educației și ar conecta învățământul cu formările și competențele necesare astăzi. Se pare că măsurile respinse au fost redactate greșit și nu au respectat cerințele europene. Am fost cel care a solicitat, la nivel european, 10% pentru educație din Mecanismul de Redresare și Reziliență, și inițiatorul campaniei prin care am solicitat creșterea sumei pentru educație de la circa 1 miliard de euro la peste 4 miliarde. Educația trebuie să rămână o prioritate în PNRR. Solicit guvernanților să se lupte pentru aceste fonduri. Personal, voi solicita Comisiei Europene să reanalizeze măsurile pentru educație și să permită României redepunerea lor. Educația nu are culoare politică, deși se pare că incompetența și incapacitatea de a redacta reforme are.”, declarase europarlamentarul PSD.
Editor : A.V.D
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News