Live

Exclusiv Mihai Tudose acuză PNL că a lăsat PSD singur în fața protestelor: „Avem și noi o amărăciune pe chestia asta”

Data publicării:
Mihai Tudose, vicepreședinte PSD și europarlamentar. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Mihai Tudose acuză PNL că a lăsat PSD singur în fața protestelor transportatorilor și fermierilor, deși la greva profesorilor, Ciolacu „a fost 24/24, alături de Ciucă și și-a luat și el înjurăturile egal cu premierul.” „Ați văzut vreun reprezentant al PNL-ului acum în față? Avem și noi o amărăciune pe chestia asta,” a declarat europarlamentarul PSD la emisiunea LIVE cu Alexandru Rotaru și Robert Kiss, de la Digi24.

Mihai Tudose: Politizarea excesivă, și nu pot să mă abțin, că vă spun până la capăt. Unii au politizat-o, alții au făcut un pas în spate.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Cine?

Mihai Tudose: PNL-ul.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: De ce credeți?

Mihai Tudose: Că sunt eu ăla de serviciu. Vă aduceți aminte că anul trecut, la greva profesorilor, era dl. Ciucă cu PNL-ul, conduceau Guvernul, domnul Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD-ului și partener de coaliție a fost 24/24, alături de domnul Ciucă la toate protestele și și-a luat și el înjurăturile egal cu premierul. Ați văzut vreun reprezentant al PNL-ului acum în față? Că eu unul nu i-am mai văzut. Da, avem și noi o amărăciune pe chestia asta.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Dar au fost transmise aceste lucruri liberalilor, s-a discutat în coaliție între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, de ce nu vă implicați și voi, PNL, să găsim o soluție?

Mihai Tudose: Nu, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu au ei doi o coaliție, adică coaliția se face cu mai mulți de la PNL și cu mai mulți de la PSD. Coaliția de săptămâna aceasta nu s-a ținut fiindcă peneliștii erau plecați. Noi discutăm la telefon. Mesajul public era de unitate a Guvernului, a coaliției. Uite, suntem și noi aici. La greva profesorilor nu a intrat Ciolacu prin telefon, era acolo toată ziua. Au venit protestatarii, i-a primit Nicolae Ciucă cu Ciolacu, care și-a asumat. Suntem parteneri de coaliție, asta e și la bine și la rău.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Rareș Bogdan spune, de exemplu, că de vină pentru problemele fermierilor și ale transportatorilor sunt ministrul Agriculturii și ministrul Transporturilor.

Mihai Tudose: Repet, lucrurile au fost perfecte până când au venit acești oameni de la PSD la ministere, După aia au luat-o razna, nu?

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Este un atac al PNL la adresa partenerilor de guvernare?

Mihai Tudose: Apropo de comportament, nu intru în polemică cu Rares Bogdan. El e un tip nemaipomenit. El, știți, este cel care rezolvă lucrurile în 30 zile. Apropo de ce vă spuneam, după ce că nu vii, mai dai și cu pietre.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: De ce credeți că atacă PNL, pentru că este vădit un atac instrumentat pe rețelele sociale?

Mihai Tudose: Nu PNL-ul, ci niște oameni din PNL încearcă să legitimeze ce șmecheri și ce puternici sunt ei ca să se legitimeze în fața alegătorilor lor și pe tradiționala bătaie, să nu spun cafteală din interiorul PNL.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Suspectați că în rândul protestatarilor sunt și liberali care ar fi încercat să îndrepte protestul către...

Mihai Tudose: Unii dintre ei, bun, sunt și agricultori, au și firme de transport, unii nu. Unii, repet, încearcă să o ia de bun și cumva local, ca dacă s-au strâns la nu știu ce localitate...

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: PNL-ul susține protestele?

Mihai Tudose: Nu, oficial, nu, nu a susținut, dar neoficial, repet, sunt zone unde eu știu că au susținut.

Robert Kiss, jurnalist Digi24: Dar suspectați cumva că ar fi poate o încercare a partenerilor de guvernare să îndrepte protestul către premierul Marcel Ciolacu, într-un an cu foarte multe alegeri?

Mihai Tudose: Nu trebuie să mai îndrepte nimic. Am înțeles că vine bau-bau, dar hai și eu să dau o mână de ajutor. Hai să vedem ce putem face...

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Ce ar putea obține liberalii prin atacurile la partid?

Mihai Tudose: Pot să vă dau niște numere de telefon, să-i sunați și să-i întrebați că noi nu înțelegem, eu nu înțeleg.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

Revenirea lui Crin Antonescu, fondatorul USL care i-a luat locul lui Băsescu timp de 50 de zile

DOCUMENT: Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi, valabil până în 2028. Ce prevede

Politologul Ioan Stanomir, despre candidatura lui Crin Antonescu: Este un politician USL-ist. Problema este dublă

Partenerii noștri