Marcel Ciolacu îi răspunde lui Klaus Iohannis: „E pentru prima oară, după mult timp, când suntem cu toții de acord”
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului și Parlamentului să modifice, de urgenţă, legislația electorală, pentru a evita cozile interminabile la alegerile prezidențiale. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a reacţionat imediat.
„E pentru prima oară când atât toate forțele politice, cât și Guvernul și președintele, după mult timp, suntem cu toții de acord că trebuie modificată legislația privind cel puțin votul din diaspora ca urgență, ținând cont că prezidențialele sunt anul acesta. În plenul reunit de ieri s-a constituit comisia comună, în seara asta apare în Monitorul Oficial și de mâine comisia e operațională”, a spus Marcel Ciolacu
„Facem un calendar și să vedem dacă ne încadrăm în această sesiune sau facem o sesiune extraordinară. Și aici e o discuție, dacă o prelungim pe aceasta sau facem mai devreme de sesiunea din septembrie, în funcție și de concedii”, a adăugat el.
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok poze ilizibile despre care susține că sunt facturile zborurilor Nordis
Ciolacu, răspuns ironic când a fost întrebat de facturile pentru zborurile Nordis
George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”
Cătălin Drulă: Ceauşescu rânjeşte din iad când vede o nouă nomenclatură şi nişte noi securişi care se agaţă cu disperare de putere
Marcel Ciolacu: „Funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei”. Ce spune despre sănătate și educație
Acord politic semnat de PSD-PNL-UDMR-minorităţi. Crin Antonescu, anunțat oficial candidatul coaliției
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu
Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier
Lista miniștrilor din noul cabinet
Reacția vine după ce președintele Iohannis a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă și președinților celor două camere ale Parlamentului, în care le solicită modificarea urgentă a legilor electorale astfel încât la alegerile prezidențiale, votul să se desfășoare în cu totul alt mod. Președintele cere inclusiv ca legea să prevadă că votarea se prelungește până ce toți cei care se află la coadă la ora 21, ora închiderii urnelor, au votat.
Aceasta, după ce mii de oameni au stat ore întregi la coadă la secții de vot din străinătate, iar mulți dintre ei nu au mai apucat să voteze.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News