Live

Marcel Ciolacu, despre vila pentru Iohannis: Nu m-a sunat, nu mi-a cerut niciun spațiu locativ

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu spune că nu a avut nicio discuţie cu Klaus Iohannis despre o eventuală locuință a președintelui după încheierea mandatului. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că nu a avut nicio discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis cu privire la o viitoare locuinţă, iar Guvernul nu a aprobat niciun ban pentru acest scop.

„Eu cu preşedintele României nu am avut nicio discuţie cu privire la viitoarea locuinţă a domniei sale după ce nu va mai fi în funcţie. Preşedintele României nu m-a sunat şi nu mi-a cerut spaţiu locativ, sau să aprob vreun ban pentru vreo clădire din Bucureşti, sau din România care va deveni reşedinţa preşedintelui după ce îşi termină mandatul”, a precizat Marcel Ciolacu, într-o emisiune la România TV.

El a menţionat că RAAPPS i-a transmis că niciun ban de la bugetul statului nu a fost investit în renovarea vilei din bulevardul Aviatorilor despre care s-a spus că ar fi viitoarea locuinţă a lui Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

„Este decizia Consiliului de Administraţie. Sunt din venituri proprii. Au hotărât - şi nu este singura clădire - să facă aceste investiţii. Am înţeles că până acum s-au investit în consolidare în jur de două milioane de lei, fiind o investiţie multianuală. (...) Şi, mai mult, nu ştiu cum s-a nimerit ca tocmai Marcel Ciolacu, prim-ministru, să vină la dumneavoastră în studio şi să dau aceste explicaţii, să îi iau apărarea lui Klaus Iohannis, preşedintele României”, a conchis premierul. 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Partenerii noștri