Majorarea salariului minim a fost pusă în așteptare de Coaliție. Nu se mai discută de 3.000 de lei de la 1 ianuarie
Surse din Coaliție au declarat pentru Digi24.ro că discuțiile dintre liderii partidelor aflate la guvernare s-au blocat pe subiectul majorării salariului minim la 3.000 de lei de la 1 ianuarie 2023, din cauza că s-a revenit la calculele potrivit cărora salariul de referință să rămână la 2.784 de lei. Este posibil ca la această sumă să se adauge cei 200 de lei care ar urma să se acorde voluntar de către angajator, și care să fie neimpozabili. Miercuri va avea loc o discuție pe această temă cu partenerii sociali. „Va rămâne de văzut tehnic cum va arăta”, au precizat sursele citate.
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi că în coaliţia de guvernare nu a fost luată deocamdată o decizie cu privire la creşterea salariului minim, joi urmând să aibă loc o nouă întâlnire în Consiliul Tripartit pe acest subiect.
„Nu am luat aseară (n.r. - luni) o decizie (privind majorarea salariului minim - n.r.), pentru că ea trebuie discutată şi este, pe bună dreptate, analizată în cadrul Consiliului Tripartit şi apoi vom lua o decizie”, a spus Ciucă, la sediul central al PNL.
El a precizat că a avut o întâlnire, săptămâna trecută, cu sindicatele şi cu patronatele pe acest subiect.
„Vom avea încă o întâlnire în cadrul Consiliului Tripartit joi, ca atare, până joi, neluându-se nicio decizie nu mă hazardez să comunic pe acest subiect”, a afirmat premierul.
Ciucă, despre majorarea pensiilor: PNL a mers cu 15%. Cifrele ne-au adus aici unde suntem
Liderii Coaliției au convenit, luni seara, ca de la 1 ianuarie să crească punctul de pensie cu 12,5%, iar de două ori pe an să se acorde ajutoare sociale pentru pensionarii cu pensiile mai mici de 3.000 de lei.
„Aseară am avut o şedinţă foarte bună în coaliţie, în care am luat o decizie pentru cetăţenii români. Aşa cum am spus şi am susţinut de fiecare dată, nu luăm decizii pentru electoratul PNL sau electoratul PSD sau alt electorat, la Guvern luăm decizii pentru cetăţenii români. S-au vehiculat mai multe cifre, au fost discutate din punct de vedere al abordării tehnice. Era foarte clar că, orice decizie luăm, ea trebuie să fie în primul rând legală, să fie sustenabilă şi să fie dezirabilă. Am vorbit cu toţii despre anvelopa de 15% şi de asemenea am vorbit despre cifrele iniţiale pe care proiectăm bugetul pe 2023. Având pe masă aceste cifre, aseară am putut să discutăm şi să cădem cu toţii de comun acord că putem să asigurăm o creştere a punctului de pensie cu 12,5% şi de asemenea să ne îndreptăm în spiritul coeziunii sociale, să dăm dovadă în aceste momente de solidaritate şi de unitate, să ne ducem cu ajutoare către cetăţenii, pensionarii cu pensiile şi veniturile cele mai mici, stabilind nivelurile de sprijin”, a spus premierul Nicolae Ciucă despre decizia din coaliţie privind majorarea pensiilor.
Potrivit acestuia, cei cu pensii până la 1.500 de lei vor primi 1.000 de lei în două tranşe, pentru cei între 1.501 lei şi 2.000 de lei, 800 de lei, de asemenea în două tranşe iar pentru cei care au venituri între 2.001 lei şi 3.000 de lei, 600 de lei, de asemenea în două tranşe.
„Au fost luate decizii care au vizat şi continuarea demersurilor, deciziilor luate astfel încât o dată la două luni de zile să fie alimentate acele vouchere în valoare de 50 de euro, pentru cei care în 2023 aveau pensie de până la 1.500 de lei. Acum am ridicat plafonul la 1.700 de lei, pentru că odată cu această decizie de a mări punctul de pensie pensiile vor creşte şi trebuie să beneficieze în continuare de acest ajutor. De asemenea a fost decisă măsura pentru energie, astfel încât anul viitor, în două tranşe, 1.400 de lei vor fi asiguraţi pentru toţi pensionarii cu pensii mai mici de 2.000 de lei şi vârstă mai mare de 60 de ani”, a precizat Ciucă.
De asemenea, vor fi indexate alocațiile copiilor cu rata inflaţiei, se va acorda cea de-a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu handicap şi se va face actualizarea pensiei veteranilor de război şi a văduvelor veteranilor de război, din 2018.
Referitor la mesajul PSD că a reuşit să convingă coaliţia în privinţa majorării pensiilor, premierul Ciucă a răspuns: „Cred că este doar o problemă de comunicare, eu personal de fiecare dată am anunţat că vom lua măsuri astfel încât să asigurăm protejarea tuturor cetăţenilor români, important în momentul de faţă nu este cine a propus, fiecare dintre noi am venit cu propunerile noastre. La un moment dat s-a vorbit de 10%, la un moment dat de 6%, s-a vorbit despre 15%, iată astăzi că întreaga anvelopă decisă aseară este de 15,8%, pentru că atât ne-a permis bugetul”.
„PNL a mers cu 15% majorare a pensiilor, după care fiecare dintre a discutat cât se poate de real şi cât se poate de aşezat pe cifre”, a spus Ciucă, întrebat cu ce propunere au venit liberalii.
„Cifrele ne-au adus aici unde suntem acum. Vreau să subliniez este următorul aspect, eu cred că trebuie să fie un moment în care conştientizăm cu toţii că ceea ce am decis şi ceea ce vom decide în continuare are la bază o creştere economică şi venituri la buget care să ne permită să luăm astfel de decizii. Am decis să facem aceste majorări şi să asigurăm că povara aceasta a creşterii inflaţiei să poată să fie compensată prin măsurile luate la nivelul Guvernului. Totodată cred că este nevoie să continuăm să luăm măsuri pentru a sprijini întreg mediul de investiţii, că economia va funcţiona în continuare şi că putem să asigurăm venituri la bugetul de stat pentru a lua în continuare măsuri”, a spus Nicolae Ciucă.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News