Live

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Forțelor Terestre: „Cinstim astăzi memoria celor care și-au sacrificat viața”

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj de Ziua Forțelor Terestre, „una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României”, în care subliniază rolul important pe care îl joacă „în asigurarea securității țării noastre și a Flancului Estic al NATO”. Șeful statului amintește că țara noastră a decis mărirea bugetului Apărării la 2,5% din PIB, ceea ce va ajuta la modernizarea dotării armatei.

„Sărbătorim astăzi, 23 aprilie, Ziua Forțelor Terestre, una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

Aducem un omagiu tuturor celor care au servit sau servesc cu dăruire și patriotism sub drapelele de luptă ale unităților Forțelor Terestre, în țară sau în misiuni în afara teritoriului României, sub egida ONU, NATO sau a Uniunii Europene.

Totodată, cinstim astăzi memoria celor care și-au sacrificat viața, slujind cu onoare și credință patria și poporul român.

De-a lungul timpului, Forțele Terestre și-au dovedit profesionalismul și relevanța pe timpul misiunilor executate în țară și în teatrele de operații, în cadrul acțiunilor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea urmărilor producerii unor urgențe civile sau pe timpul pandemiei de COVID-19.

Astăzi, Forțele Terestre sunt o componentă modernă a Armatei României, cu un rol determinant în garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale.

Actuala criză de securitate din Europa, generată de agresiunea militară neprovocată și brutală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, a scos în evidență încă o dată importanța Forțelor Terestre române în asigurarea securității țării noastre și a Flancului Estic al NATO.

Forțele Terestre, împreună cu celelalte componente ale Armatei României și alături de contingentele aliate prezente pe teritoriul țării noastre, au o contribuție importantă la întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO la nivel regional.

Având în vedere actualele provocări de securitate cu care România și întregul spațiu euroatlantic se confruntă, este necesară continuarea procesului de creștere a interoperabilității Forțelor Terestre române cu structuri similare ale NATO, prin executarea în comun de misiuni și activități de instruire.

Țara noastră își va consolida capacitatea de apărare și reziliență și va continua să fie un pilon de stabilitate și un furnizor de securitate în regiune.

Modernizarea și înzestrarea Armatei României cu noi tipuri de armament și echipamente constituie o prioritate pentru perioada următoare, iar alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare oferă premisele ca aceste obiective să fie atinse rapid.

Dragi militari din Forțele Terestre,

Profesionalismul și abnegația probate în misiunile și activitățile de instruire pe care le desfășurați împreună cu aliații noștri reflectă nivelul ridicat de pregătire pe care îl aveți și ambiția de a vă perfecționa permanent.

Continuând pe aceeași linie, veți fi capabili să faceți față tuturor amenințărilor cu care România și spațiul euroatlantic se confruntă și veți consolida prestigiul și profilul țării noastre la nivel regional și aliat.

Vă felicit pentru modul remarcabil în care vă îndepliniți cu succes misiunile încredințate și vă urez La mulți ani!”, se arată în mesajul președintelui, transmis de Administrația Prezidențială.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Partenerii noștri