Live

Iohannis i-a cerut președintelui Consiliului European mai multe fonduri nerambursabile și acces rapid la Planul de redresare al UE

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis discută cu Charles Michel. Foto: Administratia Prezidentiala

Președintele României, Klaus Iohannis a avut marți, 30 iunie, o consultare bilaterală în format de videoconferință cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European care va avea loc în perioada 17-18 iulie, anunță Administrația Prezidențială. Discuția a vizat viitorul buget multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și Planul de relansare economică propuse de către Comisia Europeană.

Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, reiterând necesitatea de a se ajunge cât mai curând posibil la un acord final.

„În ceea ce privește viitorul buget al Uniunii, Președintele României a subliniat că obiectivul major al țării noastre este obținerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune și agricultură. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menținere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiții ale Uniunii, care funcționează în mod adecvat și care pot oferi soluții eficiente în situațiile de criză”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Cu privire la politica de coeziune, Klaus Iohannis a solicitat o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate. Astfel, președintele a susținut creșterea transferurilor între diferitele fonduri ale acestei politici pentru a adapta finanțarea disponibilă la nevoile noastre specifice de dezvoltare. De asemenea, s-a exprimat în favoarea menținerii ratelor de cofinanțare și prefinanțare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum și a actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o flexibilitate suplimentară în cadrul concentrării tematice în cazul Fondului European de Dezvoltare Regională.

Referitor la Politica Agricolă Comună, președintele a solicitat alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, ținând cont de faptul că zonele rurale au o nevoie ridicată de investiții pe termen lung.

„În ceea ce privește plățile directe, Președintele Klaus Iohannis a susținut continuarea procesului de convergență externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest. De asemenea, Președintele României a pledat pentru eliminarea caracterului obligatoriu al mecanismului de plafonare a plăților directe, astfel încât statele membre să aibă flexibilitatea necesară pentru adaptarea finanțărilor la propriile condiții specifice”, precizează Administrația Prezidențială.

Cu privire la introducerea unor resurse proprii noi la bugetul Uniunii Europene, Klaus Iohannis a subliniat că România este în favoarea oricărei alte resurse care poate genera venituri suplimentare, dar care să nu afecteze sursele de venit existente la nivelul statelor membre.

Referitor la Planul de redresare economică, președintele susține o alocare totală substanțială, pentru o pondere mai mare a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, precum și pentru un acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre. De asemenea, Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient.

„Președintele României s-a pronunțat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, întrucât această abordare ar permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu și lung asumate la nivelul Uniunii Europene, evitând, totodată, presiuni nejustificate asupra bugetelor naționale”, se mai arată în comunicatul de presă.

În ceea ce privește Fondul pentru Tranziție Justă, Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru caracterul voluntar al transferurilor de la Fondul de Coeziune către acest fond.

Redactor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri