Live

Klaus Iohannis este aşteptat astăzi la şedinţa PNL organizată la Sibiu

Data publicării:
Foto: Inquam/Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să participe, vineri, la şedinţa Biroului Executiv al PNL care va avea loc la Sibiu, au declarat surse din partid pentru News.ro. Este pentru a doua oară în decurs de o lună când şeful statul ar lua parte la o acţiune a liberalilor.

Potrivit aceloraşi surse, preşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a invitat pe preşedintele Klaus Iohannis la şedinţa Biroului Executiv al PNL care va avea loc vineri, în intervalul 17.00 - 20.00, la Hotel Hilton din Sibiu.

Şedinţa BEX al PNL ar urma să continue şi sâmbătă, între orele 10.00-12.30.

Pe agenda şedinţei Biroului Executiv se află strategia pentru noua sesiune parlamentară, dar şi strategia politică pentru 2019, în contextul în care de la 1 ianuarie România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.

Este pentru a doua oară în decurs de o lună când şeful statul ar participa la o acţiune a PNL. Preşedintele a mai luat parte în 4 august la reuniunea Consiliului Naţional al PNL, unde a lansat o serie de atacuri la adresa PSD şi a actualei Coaliţii de guvernare.

Iohannis le-a cerut atunci liberalilor să fie uniţi în următoarea perioadă, să ţină cont că în opoziţie există partide ”bine intenţionate”, alături de societatea civilă, iar PNL este cea mai importantă parte a soluţiei împotriva ”acestui stil de conducere iraţională, ireală”, care nu poate continua. Iohannis i-a invitat pe liberali să îi fie alături în ”lupta pentru o Românie puternică, pentru o Românie europeană, pentru o Românie prosperă”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un infirmier care a violat patru paciente la un spital de psihiatrie a fost condamnat la 18 ani de închisoare

Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Pe fondul unor nemulţumiri justificate la nivelul societății, ne aflăm într-un moment de cumpănă”

Iohannis a discutat cu o delegație a Congresului SUA despre măsurile luate de România după interferența străină în alegeri

Țeapă de 12 mii de euro în ziua de Crăciun. Cum a rămas un bărbat din Sibiu fără bani, după ce a accesat un link primit într-un mesaj

Partenerii noștri