Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Angel Tîlvăr în funcția de ministru al Apărării
Klaus Iohannis, a semnat luni, 31 octombrie, decretul prin care se numește în funcția de membru al Guvernului domnul Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, ora 20:30, la Palatul Cotroceni.
Senatorul Angel Tîlvăr a fost propus de PSD pentru funcţia de ministru al Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu.
Tîlvăr a spus că, dacă propunerea va fi validată, Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, va fi prima persoană cu care va discuta.
El a precizat că decizia lui Dîncu de a demisiona, a fost una cu „o puternică încărcătură personală” şi a arătat că speră într-o colaborare „foarte bună” cu preşedintele Iohannis, „pentru că este în interesul tuturor”.
Angel Tîlvăr a amintit că România va aloca 2,5% din PIB pentru Apărare.
„Pe lângă 2,5 % din PIB (...) vreau să nu uităm că sunt la fel de importanţi pentru noi oamenii implicaţi în ceea ce numim arhitectura de apărare, motiv pentru care, din punct de vedere normativ, vom colabora cu Parlamentul şi vom propune acele norme care să uşureze condiţiile de viaţă şi de muncă pentru cei cărora le datorăm mult”, a adăugat el.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News