Live

K. Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului: Patriotismul înseamnă asumarea responsabilității de a contribui la progresul României

Data actualizării: Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua Drapelului, precizând că acesta "amintește de sacrificiile făcute de întreaga națiune pentru a avea, astăzi, un stat democratic și pluralist". Administrația Prezidențială va ilumina Palatul Cotroceni în culorile Tricolorului.

„Sărbătorim, în această zi, Drapelul Național, care, de peste 170 de ani, reprezintă pentru românii de pretutindeni simbolul identității, independenței, suveranității și unității noastre naționale. Sub faldurile tricolorului s-au desfășurat toate marile evenimente care au marcat existența României moderne, precum și devenirea țării noastre ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, NATO și partener strategic al Statelor Unite ale Americii. Drapelul nostru reprezintă un liant al trecutului, prezentului și viitorului și ne amintește de sacrificiile făcute de întreaga națiune pentru a avea, astăzi, un stat democratic și pluralist, în care drepturile fundamentale ale omului sunt protejate, iar principiile statului de drept sunt respectate", se arată în mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului transmite că arborarea tricolorului este, de fiecare dată, un moment emoționant, în care trăim mândria de a aparține națiunii noastre. "Identificăm drapelul cu pacea, securitatea și libertatea, dar nu trebuie să uităm că acesta este, în egală măsură, și un simbol al răspunderii pe care cu toții o avem pentru dezvoltarea societății noastre. Prin celebrarea Zilei Drapelului Național, ne revine datoria morală de a transmite generațiilor tinere, prin exemplul personal, conștiința apartenenței la valorile noastre naționale, precum și a faptului că patriotismul nu înseamnă doar emoția unei sărbători, ci asumarea responsabilității de a contribui la progresul României", mai transmite președintele.

Cu această ocazie, Administrația Prezidențială iluminează Palatul Cotroceni în culorile Tricolorului.

Ziua Drapelului Naţional se sărbătorește miercuri. Data de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele

Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”

George Simion critică decizia lui Nicușor Dan de a candida la prezidențiale. „Este omul sistemului, continuatorul lui Klaus Iohannis”

Gabriel Liceanu: La Georgescu mă gândesc cu stupefacție, dar el e efectul secundar. Indignarea mea merge tot asupra clasei politice

Partenerii noștri