Ionel Cel-Mare preia atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, după decesul lui Cătălin Toma
Consilierii judeţeni din Vrancea au decis, luni, în unanimitate, ca vicepreşedintele Ionel Cel-Mare să preia atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, după decesul neaşteptat al lui Cătălin Toma.
„Este un moment greu, nu mi-am dorit acest lucru. Ţin să vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o astăzi şi vă asigur de tot sprijinul meu şi de faptul că voi depune toate eforturile în aşa fel încât ceea ce ne-am propus în urmă cu trei ani şi jumătate împreună cu preşedintele Cătălin Toma, proiectele pe care le-am derulat împreună şi pe care le avem în continuare de implementat să meargă înainte, cu ajutorul dumneavoastră, al tuturor”, a declarat luni Ionel Cel-Mare, potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Vrancea, preluat de News.ro.
Acesta a propus ca fostul preşedinte Cătălin Toma să fie declarat cetăţean de onoare post-mortem al judeţului Vrancea, iar campusul profesional integrat, universitar şi liceal care va fi construit în Vrancea, să poarte numele acestuia.
Ionel Cel-Mare se află la cel de-al treilea mandat de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News