Live

Ion Iliescu dezminte declarațiile din „Le Figaro”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Lviu Florin Albei

 „Fiecare este liber să creadă ce dorește despre PSD, despre situația politică din România, (...) însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde”. Este reacția fostului președinte Ion Iliescu, după apariția unui articol în ziarul „Le Figaro” în care este citat și el spunând, printre altele, că PSD traversează cea mai gravă criză din istorie. Ion Iliescu susține că este citat cu lucruri pe care NU le-a declarat niciodată nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva. Fostul președinte  mai spune că a citit „cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România” pe care o face „Le Figaro”. Totuși, fostul lider al PSD nu neagă nicio clipă că ar fi stat de vorbă cu jurnaliștii de la „Le Figaro”.

ACTUALIZARE. Reacție din partea lui Paul Cozighian, jurnalistul de la „Le Figaro” care l-a intervievat pe Ion Iliescu: el spune că are înregistrarea interviului şi că o va publica. Precizările jurnalistului vin după ce fostul președinte Ion Iliescu a dezmințit afirmațiile care îi sunt atribuite în articolul apărut în „Le Figaro”.  Paul Cozighian spune că interviul a fost realizat în noiembrie și că Gelu Voican Voiculescu a fost cel care a ajutat la obţinerea interviului, care s-a desfăşurat în limba franceză şi care este înregistrat. Jurnalistul este de părere că Ion Iliescu nu îşi mai aminteşte declaraţia. Mai multe detalii, AICI. 


Fostul președinte spune că este implicat fără voie într-un război mediatic și consideră că publicația franceză îi datorează scuze: „Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca și atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze și rectificarea respectivelor afirmații”.

Ion Iliescu a făcut aceste precizări pe blogul său, sub titlul: „Fake news - Le Figaro”. Iată mesajul complet al fostului lider PSD:

„Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România, apărută în Le Figaro. Uimire, pentru că Le Figaro a fost întotdeauna un ziar solid, care practica jurnalism de calitate. Dezgust, pentru că sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva.

Fiecare este liber să creadă ce dorește despre PSD, despre situația politică din România, despre istoria post-decembristă. Însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde, fără nicio miză nici pentru PSD, nici pentru România. Realitatea prezentată în articol este caricaturală, iar declarațiile care mi se atribuie sunt parte a acestei lupte politice. Nu este intenția mea să particip la așa ceva. PSD este un partid matur și responsabil, care își va rezolva problemele conform statutului său și legilor țării.

In ultima perioada,  am ales să fiu cât mai puțin implicat în viața politică din PSD și din România. Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine.

Nu cred că avem în față un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca și atribuirea unor afirmații care nu-mi aparțin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datoreaza scuze și rectificarea respectivelor afirmații”.

Citiți AICI ce a scris „Le Figaro” în legătură cu PSD, Liviu Dragnea și Ion Iliescu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Iliescu, despre Gorbaciov: Suntem doi lideri născuți în zodia pești, dar nu am împărțit același acvariu

Ion Iliescu: România are nevoie de un președinte mediator, nu să joace cot la cot cu partidele și grupurile de interese

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze”. Care este secretul longevității sale

Partenerii noștri