Live

Iohannis, primit cu aplauze de românii din Italia. Ce mesaj le-a transmis

Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat cu aplauze de românii care lucrează în Italia. Şeful statului este în vizită oficială la Roma, dar şi-a făcut timp să se întâlnească şi cu conaţionalii noştri.

Preşedintele le-a transmis românilor care muncesc în Italia că este alături de ei şi că ştie bine ce nevoi şi ce speranţe au.

Vizita lui Klaus Iohannis este prima pe care o face un preşedinte român în Italia în ultimii 45 de ani.

„În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru primirea călduroasă pe care ne-aţi făcut-o, soţiei mele, Carmen, şi mie, precum şi întregii delegaţii care mă însoţeşte. Am fost realmente emoţionaţi când am intrat în această extraordinar de frumoasă şi plină de semnificaţii sală şi când am văzut atâţia compatrioţi entuziaşti, copii frumos gătiţi. Este o bucurie! Sunt foarte bucuros că a fost posibilă organizarea acestei întâlniri în cadrul Muzeelor Capitoline, care aparţin de Primăria Roma, cu o puternică simbolistică pentru legăturile istorice, culturale şi lingvistice dintre România şi Italia, legături care datează, după cum ştim, de aproape două mii de ani”, a spus preşedintele.

„De aici, din Capitoliu, doresc să transmit un mesaj de solidaritate celor peste 1,2 milioane de români din Italia, dintre care aproape 185.000 locuiesc în Roma şi zona sa metropolitană. Dumneavoastră, voi, dragii mei, îi reprezentaţi pe toţi!”, a adăugat şeful statului.

Klaus Iohannis a menţionat că românii reprezintă cea mai importantă comunitate de străini din Italia şi cea mai mare comunitate de români din afara graniţelor României.

„Aveţi marele avantaj de a trăi într-un stat aliat şi partener solid al României, cu legături foarte profunde culturale, istorice, dar şi economice. Sunteţi oameni apreciaţi în comunităţile în care trăiţi, sunteţi bine integraţi şi cred că merită subliniat că aveţi o contribuţie importantă la dezvoltarea ţării în care trăiţi. Faptul că relaţiile româno-italiene sunt la acest nivel se datorează şi acţiunilor dumneavoastră din plan profesional, dar şi personal, comunitatea fiind un vector de cea mai mare importanţă în relaţia bilaterală. Sunt aici, în Italia, şi acest lucru mă bucură foarte mult, români care au devenit lideri în comunităţile lor, unii au fost aleşi în cadrul autorităţilor locale de multe ori chiar, inclusiv, desigur, cu voturile italienilor din acea comunitate, fiind preţuiţi, recunoscuţi şi respectaţi pentru contribuţia lor în diferite domenii. Dragi români din Italia, sunteţi o forţă, nu numai prin numărul mare, ci şi prin faptul că aveţi un cuvânt de spus în comunităţile dumneavoastră. De aceea, vă îndemn: fiţi solidari şi fiţi uniţi!”, le-a spus preşedintele.

El a subliniat că fiecare român din Italia este un reprezentant, un ambasador al ţării sale şi toţi laolaltă fac cinste atât României, cât şi Italiei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri