Live

Iohannis: „Ne aşteaptă provocări majore, dar avem lecţiile învăţate ale ultimilor 5 ani extrem de dificili”

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Profimedia Images

România este profund în avansarea tuturor priorităţilor Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029 și poate contribui semnificativ la acest proces, a spus președintele Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută înainte de reuniunea de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a UE, găzduită de Iohannis şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

„Ne aflăm într-un context regional și internațional afectat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, de consecințele multiple ale acestui război de agresiune. Suntem nevoiți prin urmare, în premieră, să realizăm acest exercițiu de reflecție comună pe fondul unui război desfășurat în imediata noastră vecinătate, la granițele UE”, a spus Iohannis.

„Nu este singura provocare la care trebuie să ne gândim și la care trebuie să răspundem, în perspectiva viitorului ciclu instituțional în care vom intra după alegerile europene din iunie.

Nu trebuie să uităm de dificultățile și crizele din ultimii ani, legate de pandemia de Covid-19, de evoluțiile economice și sociale, de criza energetică, de dezastrele naturale determinate de schimbările climatice, de migrația ilegală sau de amenințările hibride. Sunt doar câteva exemple care ilustrează nevoia de acțiune pe multiple paliere și nevoia de coordonare”, a continuat el.

„Trebuie să rămânem angajați să depunem împreună toate eforturile pentru a ne proteja valorile, spiritul european și democrația câștigată cu greu în unele state membre, totul pentru a deveni mai puternici în următorii 5 ani”, a spus șeful statului.

El a subliniat că, din perspectiva României, în următorii ani, la nivelul Uniunii Europene este necesară concentrarea pe „consolidarea construcţiei europene”, referindu-se în special la securitate şi apărare.

„Este prioritatea noastră principală şi perspectiva din care privim la Bucureşti şi procesul de extindere a Uniunii Europene: ca o investiţie strategică, pe termen lung, în securitatea noastră comună”, a spus şeful statului.

Preşedintele a precizat că, în ceea ce priveşte conectivitatea, România îşi doreşte o Europă bine ancorată în lanţurile de aprovizionare la nivel global, iar un rol strategic în acest sens îl are Marea Neagră.

„În acelaşi timp, este important să vedem conectivitatea şi ca vector de aprofundare a integrării în interiorul Uniunii”, a adăugat şeful statului.

Referitor la Piaţa Unică, el a punctat, potrivit Agerpres, că aceasta rămâne un pilon fundamental al proiectului european şi cel mai bun instrument pentru a consolida creşterea şi rezilienţa, inclusiv pentru a face faţă şocurilor externe.

„Voi pleda pentru stimularea competitivităţii, menţinerea coeziunii în cadrul Pieţei Interne şi condiţii echitabile de concurenţă în Uniune şi în raport cu partenerii externi”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a arătat că discuţiile cu privire la Agenda strategică a UE vor scoate în evidenţă unitatea şi angajamentul comun al statelor membre de a găsi soluţii la problemele prioritare pentru cetăţenii şi de a întări Uniunea într-un moment-cheie al existenţei sale.

„Ne aşteaptă provocări majore, dar avem şi lecţiile învăţate ale ultimilor cinci ani extrem de dificili, în care Uniunea a dovedit că este rezilientă, adaptabilă şi capabilă să-şi protejeze cetăţenii”, a completat şeful statului.

Vom porni discuția pe liniile trasate împreună prin declarația de la Granada, din octombrie 2023, care a marcat debutul procesului de definire a orientărilor și priorităților noastre strategice pentru 2024-2029 și a identificat printre temele prioritare securitatea și apărarea, extinderea, implicarea Uniunii Europene la nivel mondial, reziliența și competitivitatea, energia și migrația.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri