Live

Iohannis, mesaj cu ocazia Școlii de Vară a TNL: Analizați atent și învățați din experiențele foștilor și actualilor lideri politici

Data publicării:
Klaus Iohannis, președintele României. Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Școlii de Vară a Tineretului Național Liberal „Welcome to the Future”, organizate la Constanța.

Mesajul a fost citit de către Cătălina Galer, Consilier de stat - Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

Textul intergral al mesajului președintelui:

"Vă felicit pentru organizarea Școlii de vară „Welcome to the Future” și transmit salutul meu tuturor tinerilor liberali care au făcut un pas în politică. Schimbarea este posibilă doar prin implicare și vă încurajez să vă asumați un rol cât mai activ în construirea viitorului României.

Tema sub care se desfășoară evenimentul de astăzi, „Welcome to the Future”, este complexă. Viitorul, în special pentru tineri, reprezintă o responsabilitate enormă pentru că, în destinul fiecăruia dintre voi, acesta cântărește mai greu decât trecutul. Întotdeauna, tinerii au reprezentat forța schimbării și nucleul inovării în orice societate. Voi sunteți guvernanții de mâine ai României și mă bucur să văd că sunteți deja preocupați să faceți față provocărilor viitorului.

Sunteți parte a partidului cu cea mai bogată istorie și tradiție din România, al cărui rol este incontestabil în ceea ce privește devenirea și modernizarea țării. Prin această apartenență aveți o misiune uriașă atât pentru viitorul Partidului Național Liberal, cât, mai ales, al țării.

România are nevoie de viziunea și perspectiva generațiilor voastre, are nevoie de tineri implicați și pregătiți, care să își dorească o schimbare durabilă, dar și de mult echilibru și calm. Analizați atent și învățați din experiențele foștilor și actualilor lideri politici, din reușitele acestora, dar mai cu seamă din greșelile lor.

Alegeți-vă modelele corecte de urmat, acei oameni care își ghidează acțiunile după principii democratice, călăuziți de conștiința datoriei în beneficiul cetățenilor, care pun mai presus de orice binele comun.

Vă încurajez să continuați să învățați, să vă perfecționați și să folosiți creativitatea și entuziasmul pentru a deveni adevărați lideri pe care românii se pot baza. Fiți exemple de profesionalism și țintiți mereu să vă autodepășiți!

Totodată, vă îndemn să fiți permanent deschiși la dialog față de ceilalți. Lipsa de înțelegere și toleranță riscă să afecteze derularea unor proiecte și inițiative ambițioase și deschide posibilitatea propagării unor mesaje periculoase, cu puternice înclinații extremiste, antisemite și xenofobe, fapt care poate prejudicia parcursul democratic al oricărei națiuni.

Pandemia de COVID-19 a schimbat în totalitate realitatea pe care o știam și, din păcate, s-au acumulat în societățile europene sentimente de neîncredere, nesiguranță și nemulțumire. Depășirea acestei crize sanitare este posibilă dacă acționăm împreună pentru combaterea pandemiei, dar și a efectelor mai mult sau mai puțin vizibile. Apreciez eforturile voastre pentru combaterea dezinformării și a știrilor false și acțiunile desfășurate pentru promovarea și susținerea campaniei de vaccinare, mai ales în mediul online. Toate aceste lucruri trebuie continuate. Dispuneți, fără îndoială, de aptitudinile necesare pentru a vă adapta cu ușurință noilor realități, dar și de a transmite în societate această flexibilitate.

Am toată convingerea că veți contribui activ la dezvoltarea și progresul României, prin rolul pe care îl veți juca atât la nivel local, cât și în administrația centrală. Îmi doresc ca voi, tinerii liberali, să fiți acel motor care produce schimbări reale, respectând întocmai principiile și valorile europene.

Vă urez mult succes și vă asigur de tot sprijinul meu pentru îndeplinirea obiectivelor ambițioase care privesc dezvoltarea și prosperitatea României!", a transmis Klaus Iohannis.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Partenerii noștri